November 10, 2026
News Ticker

Poliția Dâmbovița! “Săptămâna Prevenirii Criminalității”, infracțiuni contra patrimoniului

A treia zi a Săptămânii Prevenirii Criminalităţii – ziua prevenirii infracțiunilor contra patrimoniului

Polițiștii din Dâmbovița au continuat activitățile în cadrul Săptămânii Prevenirii Criminalității, tema specifică fiind infracțiunile contra patrimoniului.

La Liceul “Voievodul Mircea” din Târgovişte, polițiștii de la prevenire și polițiștii criminaliști au simulat o cercetare la fața locului în cazul unui furt din școală.

Liceenilor și cadrelor didactice le-au fost prezentate modalităţile de amprentare, de prelevare a unor categorii de urme, fiind informați și cu privire la măsurile ce trebuie adoptate pentru a nu deveni victimele unor infracțiuni contra patrimoniului.

De asemenea, unul dintre câinii-polițiști din dotarea Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița și-a demonstrat “abilitățile”.

La Liceul Teoretic “Petru Cercel” din Târgoviște, reprezentanții Muzeului Poliției Române au realizat o expunere cu tema Securitatea obiectelor ce fac parte din patrimoniul muzeal, pentru a-i conștientiza pe tineri cu privire la importanța protejării patrimoniului cultural național.

Totodată, pe raza întregului judeţ, poliţiştii au organizat acţiuni stradale de informare a cetăţenilor privind protejarea bunurilor personale: locuinţă, gospodării, autoturisme, obiecte personale precum şi despre modul în care aceştia trebuie să procedeze când sunt victime sau martori ai unor infracţiuni.

Astfel de activități au fost desfășurate și de polițiștii de la Transporturi, care au distribuit călătorilor flyere cu recomandări preventive.

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL