Fundația Națională a Tinerilor Manageri-FNTM realizează o cercetare asupra nevoilor de formare și de consultanță ale românilor care locuiesc sau au locuit în străinătate și care doresc să inițieze o afacere acasă în România.
Dacă dorești să deschizi o afacere poți primi din 2017 subvenții în valoare de maxim 40.000 de euro, prin apelul “Diaspora Start-up”.
FNTM intenționează să depună un proiect pe apelul Diaspora Start-up, pentru a fi administrator de schema de antreprenoriat. Prin completarea acestui SONDAJ te preinscrii în grupul țintă și, în cazul în care proiectul nostru va fi selectat pentru implementare, vei fi contactat de echipă noastră.
Apelul „Diaspora Start-Up”, lansat de Ministerul Fondurilor Europene împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, este adresat persoanelor care doresc să lanseze o afacere în România, în mediul urban. Cei interesați se vor putea înscrie pentru a face parte din grupul țintă al proiectelor finanțate.
Prin completarea sondajului, devii unul dintre posibilii câștigători ai celor 5 premii FNTM-cursuri online în management și cultură antreprenorială, la alegere între Programele e-Learning FNTM Întreprinzător în turism și Antreprenor.
Sondajul se poate completa până la 14 noiembrie 2016. Extragerea premiilor se realizează pe 18 noiembrie 2016.
Informațiile furnizate vor fi prelucrate statistic, împreună cu alte răspunsuri, asigurându-ți anonimatul.
https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSc8YAslSvgbFnpHXHT53ZK144LWyb7YFE_lHg8pox5oWyyb2Q/viewform


Leave a Reply