Manualele școlare sunt realizate pe baza programelor școlare pentru ciclul gimnazial aprobate prin Ordin al Ministrului Educației. Printr-un ordin al Ministrului Educației din 2015, programele școlare pentru ciclul gimnazial trebuiau aprobate în noiembrie 2016.
Ministrul Educației din Guvernul Cioloș, Mircea Dumitru, a prorogat termenul de aprobare a programelor școlare până în luna martie 2017. Noua conducere a Ministerului Educației din Guvernul PSD+ALDE a aprobat programele școlare pentru ciclul gimnazial în data de 28 februarie.
Acest lucru a permis organizarea licitațiilor pentru tipărirea manualelor. Rezultatele au fost publicate pe data 25 iunie. Dintre licitațiile pentru cele 25 de manuale pentru clasa a V-a, 19 au fost contestate.
Rezolvarea contestațiilor este în sarcina Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor, care însă nu a soluționat până în prezent niciuna dintre contestații, având întârzieri de până la 3 săptămâni peste termenul de 30 zile prevăzut de lege. Drept urmare, tipărirea manualelor va fi întârziată cu cel puțin 8 săptămâni de la începerea școlii.
”De reținut: elevii care acum trec clasa a V-a s-au confruntat și anul trecut cu o problemă asemănătoare, când s-a întârziat tipărirea manualelor de clasa a IV-a. Atunci, aceiași elevi, nu au primit manualele până în luna noiembrie, fără ca cei de la PNL să își fi exprimat nemulțumirea față de ministrul Educației din Guvernul Cioloș.
Pentru asigurarea continuității predării materiei școlare, ministrul Educației, Liviu Pop, a decis tipărire în regim de urgență a unui „Ghid îndrumător” pentru elevi, care va substitui manualele școlare până la tipărirea acestora.
Ghidul va avea 296 de pagini, cu 19 capitole (câte unul pentru fiecare materie, pentru care nu există manual), iar pentru fiecare lecție (de o oră) va exista câte o pagină. Ghidurile vor fi tipărite până cel târziu la 8 septembrie 2017.
Costurile de tipărire vor fi de circa 4 lei/exemplar, iar distribuția se va realiza de către Ministerul Educației, prin intermediul inspectoratelor școlare județene.
Ministerul Educației va propune în scurt timp un proiect de lege prin care se va renunța la sistemul actual de editare și tipărire a manualelor școlare de către agenți economici privați. Este evident că acest sistem creează mari deficiențe recurente în sistemul educațional, iar cei care sunt cel mai afectați sunt elevii. Drept urmare, noul proiect de lege va propune ca editarea și tipărirea tuturor manualelor școlare să se realizeze de către Editura Didactică și Pedagogică.” , a mărturisit deputatul Oana Vlăducă – Vicepreședinte PSD Dâmbovița.


Leave a Reply