În perioada 14 iulie – 31 iulie 2017, la Grădinița Sălcuța din orașul Titu, județul Dâmbovița se organizează Atelierul de vară Șotron.
Pachetul educațional Ateliere Șotron este realizat de către
Asociația OvidiuRo în cadrul programului,,Fiecare Copil în Grădiniță”. Atelierele sunt soluția propusă de Asociația OvidiuRo și partenerii săi atât pentru integrarea cât mai multor copii în mediul educațional, cât și pentru creșterea calității educației din instituțiile de învățământ preșcolar. Special create pentru programele de vară din comunitățile dezavantajate, Atelierele Șotron pun bazele unui nou model de învățare ce invită la explorare, investigare și discuții structurate, toate pentru a-i învăța pe copii să înțeleagă, să interpreteze și într-un final să „cucerească” lumea ce îi înconjoară. Copiii vor avea parte de un alt tip de educație, în care primează activitățile recreative, dar prin care învață lucruri ce le vor fi utile pe tot parcursul vieții.
Profesorii voluntari care se implică în organizarea atelierelor de la Grădinița Sălcuța din orașul Titu, județul Dâmbovița au fost pregătiți în cadrul sesiunii de training dedicată Atelierelor de Vară Șotron 2017 desfășurată la Potlogi în data de 29.06.2017 și au primit kit-uri educaționale pentru desfășurarea modulului Ateliere de Vară Șotron (materiale pentru profesori, materiale pentru copii și un kit pentru experimente stiințifice). Asociația OvidiuRo va sprijini finaciar oferirea gustărilor și a materialelor de igienă pentru copii pe parcursul celor două săptămâni de activitate în cadrul atelierelor. Acest program educațional va fi implementat pentru 15 de copii preșcolari de către 2 profesori voluntari, cadre didactice din învățământul preșcolar: Stan Georgeta Daniela si Gageanu Sineta de la Grădinița cu Program Prelungit nr 2 Titu.
Grupul țintă al acestui program educațional sunt copii preșcolari din comunitate, cu vârste cuprinse între 3-6 ani, copii proveniți din familii defavorizate, beneficiari ai tichetelor sociale în cadrul programului ,,Fiecare Copil în Grădiniță” conform Legii nr. 248/2015 si copii de vârstă preșcolară care nu au frecventat grădinița până în prezent.
Prof.inv.prescolar Stan Georgeta Daniela




Leave a Reply