Conducerea Partidului M10, reprezentată de membrii Biroului Politic Naţional, dezminte categoric informaţia din comunicatul ALDE privind vreun acord de colaborare de orice natură cu Partidul M10.
“În mod evident, nu vom susţine nici un candidat ALDE la alegeri.
Ne exprimăm surprinderea că astfel de minciuni şi dezinformari sunt promovate de ALDE. Membrii partidului strâng în acest moment semnături numai pentru M10.
Dacă se va confirma faptul că secretarul general interimar al M10 a angajat Partidul fără mandat de la BPN, acesta va suporta consecinţele, fiind sancţionat conform prevederilor Statutului Partidului M10.“
– Membrii Biroului Politic National al M10
“Conducerea Alianței Liberalilor și Democraților a semnat, astăzi, un acord privind o viitoare colaborare politică cu formațiunea politică M 10, reprezentată de către secretarul general al partidului, Ovidiu Simion.
Această colaborare politică parafează înțelegerea dintre cele două partide politice, prin care M10 va sprijini candidații ALDE la viitoarele alegeri parlamentare, care au loc pe 11 decembrie.
Alianța Liberalilor și Democraților este reprezentantul cetăţenilor în Parlamentul României, care susține drepturile şi libertăţile cetăţenilor, idei ce sunt promovate și de către partidul M 10.“,
– a anunţat ALDE pe site-ul propriu şi pe o reţea de socializare


Leave a Reply