DÂMBOVIȚA SPUNE NU DROGURILOR!
O comunitate puternică este o comunitate care nu închide ochii în fața problemelor, ci are curajul să le înfrunte.
Evenimentul „Dâmbovița spune NU drogurilor”, organizat la Târgoviște a adus în prim-plan una dintre cele mai grave provocări ale societății de astăzi: consumul și traficul de droguri și efectele devastatoare asupra tinerilor, familiilor și comunității.
A fost o întâlnire cu emoție, mărturii cutremurătoare și lecții de viață. Piesa „Numele care n-a contat” a transmis, la rândul său, un mesaj puternic despre vulnerabilitatea tinerilor și despre pericolul anturajelor și al tentațiilor care le pot distruge viețile.
Lupta împotriva drogurilor nu poate fi dusă de o singură instituție și nici nu se poate limita la declarații. Este nevoie de:
• implicarea reală a părinților și profesorilor;
• educație și campanii permanente de prevenție;
• instituții ale statului eficiente și bine pregătite;
• combaterea fermă a rețelelor de trafic;
• colaborare între autorități, școală, familie și comunitate.
Pentru că fiecare copil salvat de acest flagel înseamnă un viitor câștigat!
Facebook Comments Box

