POZIȚIA PARTIDULUI MIȘCAREA ROMÂNIA SUVERANĂ
privind proiectul de lege al Ministerului Mediului referitor la captarea apelor
Apa României aparține poporului român, nu birocrației și nici intereselor străine.
Partidul MIȘCAREA ROMÂNIA SUVERANĂ consideră că protejarea mediului este o obligație a statului, însă transpunerea Directivei (UE) 2024/1203 nu trebuie să conducă la restrângerea nejustificată a drepturilor cetățenilor.
Constituția României, prin art. 136 alin. (3), stabilește că apele și celelalte resurse naturale de interes public fac obiectul exclusiv al proprietății publice. În consecință, orice reglementare privind captarea apelor trebuie să respecte interesul național și dreptul românilor de a utiliza apa pentru nevoile gospodărești și agricole tradiționale.
Solicităm ca proiectul de lege să prevadă explicit:
* protejarea dreptului cetățenilor de a utiliza apa pentru gospodării și ferme familiale;
* delimitarea clară între exploatările ilegale cu impact major asupra mediului și utilizarea obișnuită a apei;
* aplicarea sancțiunilor penale numai în cazul faptelor care produc prejudicii grave și dovedite asupra mediului, cu respectarea principiului proporționalității.
România are nevoie de legi clare, echilibrate și predictibile, care să protejeze atât mediul, cât și drepturile cetățenilor. Apa este o resursă strategică și trebuie administrată responsabil, exclusiv în interesul poporului român, fără excese birocratice și fără transformarea oamenilor cinstiți în potențiali infractori.
Totodată, solicităm ca, în procesul de dezbatere publică, proiectul de lege să fie însoțit de textul Directivei (UE) 2024/1203 și de explicații clare privind modul în care aceasta este transpusă în legislația națională.
Partidul MIȘCAREA ROMÂNIA SUVERANĂ va susține întotdeauna o legislație care apără mediul, dar și dreptul românilor de a munci, de a-și gospodări pământul și de a avea acces echitabil la resursele naturale ale țării.
Apa României trebuie protejată, nu confiscată prin birocrație.
București, 24 iulie 2026
CONDUCEREA PARTIDULUI MIȘCAREA ROMÂNIA SUVERANĂ
sursa – MRS
Facebook Comments Box

