November 10, 2026
News Ticker

Arhiepiscopia Târgoviștei – Examen de Admitere la Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației din cadrul Universității Valahia Târgoviște!

La Facultatea de Teologie Ortodoxă şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii „Valahia” din Târgovişte a avut loc marți, 21 iulie 2026, examenul de admitere pentru studii universitare de licenţă.
Comisia de examen a fost prezidată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, iar examenul, la care s-au înscris 45 de candidaţi, a constat dintr-o probă scrisă la disciplina Teologie Dogmatică, susținută pe baza unei tematici prestabilite, cu o pondere de 50% în calculul mediei finale. La aceasta s-a adăugat media examenului de bacalaureat, reprezentând restul de 50%.
Examenul a fost precedat de o probă eliminatorie, care a presupus evaluarea psihologică, precum și verificarea dicției și a aptitudinilor muzicale, necesare pentru parcursul academic specific programului de studii. La final, au fost declarați admiși 43 de candidați.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

Facebook Comments Box
G-JNEY2X1LCL