November 10, 2026
News Ticker

ISU Basarab I Dâmbovița, în doliu! S-a stins din viață plt. adj. Nicolae Dumitra!

Cu sufletul îndurerat, am primit cu tristețe vestea trecerii în neființă a colegului nostru, Plt. adj. Dumitra Nicolae, subofițer operativ principal în cadrul Detașamentului de Pompieri Pucioasa.
Încadrat din anul 2006, a fost un om al datoriei, respectat de colegi pentru seriozitate, calm și spiritul de echipă. Dincolo de misiuni, a dus și o luptă personală, purtată cu demnitate și discreție.
Ne vom aminti mereu, cu respect și recunoștință, implicarea sa și modul în care a fost alături de ceilalți, ori de câte ori a fost nevoie.
Suntem alături de familia greu încercată și de colegii din cadrul Detașamentului de Pompieri Pucioasa, în aceste momente de durere.
Dumnezeu să-l odihnească în pace.
Facebook Comments Box
G-JNEY2X1LCL