Pr. Dr. Ionuț Ghibanu, Vicar Eparhial Arhiepiscopia Târgoviștei – În ochii cui te regăsești, oare, tu?!

Aproape tot timpul vedem sau auzim despre oameni care s-au afundat atât de mult în întuneric și păcat, încât au devenit exemple ale decadenței morale, exersând răul până aproape de distrugerea lor și a celor de lângă ei.

Pe rețelele de socializare, la televizor ori la radio, citim, vedem și auzim des despre aceștia. Mereu nemulțumiți cu cât au, încât ai crede că unicul lor scop este să acumuleze și să deformeze, până la distrugerea umanității din ei!

Și, totuși, foarte puțini dintre aceștia, la un moment dat, se transformă dintr-o dată. Părăsesc viața aceea sterilă și plicticoasă și se avântă în largul profund al bucuriei existenței, schimbându-se din temelii. Ceva i-a transformat pe dată, ca oarecând pe Saul prigonitorul pe drumul Damascului, și au rupt lanțurile propriilor minciuni și neputințe, alungând ipocrizia și minciuna cu care s-au învelit și, pentru prima dată, constată că trăiesc cu adevărat viața — acea viață despre care nu credeau că poate exista: normalitatea umanității.

Sub privirea blândă și tandră, mereu milostivă și iubitoare a Celui ce nu ne abandonează niciodată, odată, la un anumit moment al vieții, atunci când dorința de schimbare se întâlnește cu măreția îmbrățișării privirii Lui fantastice, viața se transformă într-o clipă. Iar cei cuprinși de umbra morții lente și plicticoase renunță la jocul aparențelor, la masca unei vieți construite tot timpul pe „a avea”, pe orgolii mici și ambiții fără inimă, și vin în firescul existenței lor.

Crezi tu, cititorule, că sunt personaje de poveste? Absolut deloc! Sunt dintre aceia pe care-i întâlnești zilnic. Îi vezi, îi auzi, relaționezi cu ei. Poate unii îți sunt cunoscuți sau poate… stai așa! Uneori se ascund chiar în tine și tu nici măcar nu conștientizezi, fiindcă sunt părți ale sinelui tău rănit demult, în trecutul acela fabulos al copilăriei care strigă neîncetat după vindecare, căutând-o mai ales acolo unde nu este — în cele materiale.

Da, povestea aceasta are un corespondent real. Este despre un om de demult, încât ai crede că nu mai are nimic de spus lumii noastre, ție și mie, celor de acum și de aici și celor ce vor veni. Este vorba despre Zaheu, un vameș urât de toți, căci de la mulți lua pe nedrept ceea ce nu i se cuvenea, de acum aproape două milenii, care, dintr-o dată, a fost atins de o privire ce i-a sfărâmat toată zidirea falsă a vieții lui.

Un om mic de înălțime, dar mare în lăcomie și nedreptate, influent, viclean, mincinos, mândru, ipocrit, arogant, însetat de apreciere, dar incapabil s-o merite. La un moment dat, în acel timp mântuitor al vieții sale, privirea lui s-a întâlnit cu cea a Celui ce nu l-a condamnat o clipă, ci l-a iubit mereu tot mai mult, cu tandrețe fără limite.

Și atunci ceva s-a rupt în el: a priceput că viața nu ne este dată să strângem aiurea și inutil, ci să fim! A înțeles că sensul vieții nu constă niciodată în a aduna, ci în a deveni. Nu în SĂ AI, ci în SĂ FII! Acesta este sensul vieții tale!

Acela a fost momentul când, din adâncul sufletului său, a izbucnit revoluția! A apărut naturalețea și frumusețea vieții. A ieșit omul autentic, cel ascuns sub patimi și păcat, sub frici și prefăcătorii. A apărut acel Zaheu luminat de frumusețea mărinimiei și iubirii Domnului. A ieșit la suprafață frumusețea aceea profundă și interioară pe care Dumnezeu nu încetează niciodată să o vadă, chiar și atunci când noi o uităm.

Nu-i așa că pare incredibil? Și, totuși, schimbarea a fost fulgerătoare și definitivă. Omul acela nu s-a mai întors niciodată la ceea ce a fost, mărturisind peste milenii că trebuie doar să vrei să te schimbi și să te recunoști în acea privire splendidă și mântuitoare care te cheamă. Pentru că El, magnificul nostru Dumnezeu, nu obosește niciodată să iubească, să cheme, să te întâlnească… Nici pe tine, nici pe mine, nici pe nimeni.

Cititorule, acel Zaheu ascuns acolo, în sufletul tău, strigă cu putere dintru adâncurile sufletului după mântuire, fiindcă el vrea să fie vindecat, curățat, reașezat în lumină!

Iar, mesajul pildei lui Zaheu, din Evanghelia ce se citește astăzi în bisericile noastre, este puternic, frumos și simplu: noi nu suntem chemați să fim vameșii aproapelui nostru, ci semne de speranță și de milostivire care orientează spre Hristos, cei care susțin transformarea din temelii, care schimbă tot ceea ce trebuie schimbat, iubind până la capăt!