Astăzi am avut bucuria de a o vizita pe doamna Silvia Năstase din Răcari, cu prilejul împlinirii frumoasei vârste de 100 de ani — un moment cu adevărat emoționant și plin de lumină, atât pentru dumneaei, cât și pentru noi.
Ne-a întâmpinat cu zâmbetul pe buze și cu vorbe pline de înțelepciune, amintindu-ne că viața, trăită cu credință, răbdare și bunătate, adună roade frumoase peste ani. A fost o întâlnire care ne-a mers direct la suflet și ne-a făcut să prețuim și mai mult fiecare clipă.
Un moment plin de spiritualitate l-a constituit rugăciunea rostită de părintele paroh Nica Ionuț, care, după rugăciune, i-a înmânat sărbătoritei un dar din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, aducând astfel binecuvântare și mângâiere în această zi de sărbătoare.
Să ajungi la 100 de ani este o binecuvântare pe care, cu siguranță, ne-o dorim cu toții, iar exemplul doamnei Năstase ne arată că seninătatea și înțelepciunea pot însoți frumos vârsta înaintată.
Îi dorim din inimă multă sănătate, liniște și bucurie, iar Bunul Dumnezeu să-i dăruiască zile senine și putere. Cu ajutorul Lui, ne dorim să ne revedem cu bine și la 101 ani!
Marius Caravețeanu – Primarul Orașului Răcari
Facebook Comments Box

