Ce să fie? Nu-i nimic, a trecut și Ziua Națională…
A trecut și Ziua Națională, 1 Decembrie 2025, cu bune și rele: cu mici, cârnați, cu dans în cluburi, cu defilări, cu parade militare, dar și cu fluierături, înjurături, jigniri — în special la adresa clasei politice. 
Merită politicienii fluierături? Poate că da, dar ne punem întrebarea: nu putem avea răbdare să facem o pauză de câteva minute — două, trei sau patru — atât cât durează intonarea imnului național? 
Rostim în fiecare moment, în fiecare zi, numele lui Dumnezeu, invocăm Biserica, invocăm poporul și puterea lui, dar exact atunci când se intonează imnul național, fluierăm și ne pierdem respectul.
Era o vorbă în armată, cei care au făcut-o știu foarte bine acest lucru: când se intonează imnul național, nu mai mișcă nici… 
Îmi aduc aminte de o ediție a Jocurilor Olimpice: un american, într-o cursă de alergare în plină desfășurare, a auzit imnul Statelor Unite. S-a oprit instant, a luat poziția de drepți și a rămas așa, din respect pentru imnul țării sale. 
În ultimii ani, din păcate, Iași și Alba Iulia par să fi devenit capitale ale fluierăturilor, apostrofărilor și uneori chiar ale violenței, nicidecum orașe-simbol în care să celebrăm demn momentele istorice ale națiunii.
La București a existat o atmosferă decentă — trebuie să recunoaștem. Militarii și-au făcut datoria cu brio, aviația parțial, pentru că din cauza ceții nu am putut savura pe deplin survolul avioanelor deasupra Capitalei. 
Cei care au asistat, inclusiv o parte dintre oamenii politici, au avut o atitudine decentă față de acest moment, față de Ziua Națională a României. În schimb, la Alba Iulia, nici nu vreau să mă gândesc.
***
S-a remarcat postul de televiziune Pro TV, care a prezentat pe parcursul zilei semeni de-ai noștri care fac cinste țării: artiști, întreprinzători din țară și din diaspora, oameni de cultură — care au reușit în viață prin forțele proprii.
Totuși, a existat și un pasaj ușor dezamăgitor, dar interlocutoarea nu poartă nicio vină. O tânără din Franța, întrebată dacă se simte româncă sau franțuzoaică, după o scurtă ezitare, a răspuns sincer că se simte mai aproape de Franța. 
Iar la întrebarea — „Crezi că te vei mai întoarce vreodată în România?” — răspunsul ei a fost aproape categoric: „Nu.”
Îmi amintesc și de scrisoarea lui Celentano, care se încheia trist:
„Asta e, ăștia suntem — noi, de supărare, bem.” 
La mulți ani, România! La mulți ani, români!
Până data viitoare sper să auzim numai de bine! 
Marius Caravețeanu – Primarul Orașului Răcari
Facebook Comments Box
