November 10, 2026
News Ticker

Ediția a 5-a! Conferințele Clubului Libertății, la Sibiu

În weekend-ul care tocmai s-a încheiat, Conferințele Clubului Libertății au marcat ediția a-V-a, Sibiul fiind de data aceasta gazda.

Asociaţia „Clubul Libertăţii” este un grup fondat de oameni entuziaști, antreprenori, intelectuali, reuniţi din mai multe oraşe ale ţării, printre care şi Târgovişte, care promovează ideile libertarianismului economic și conservatorismul cultural și politic.

Deși are doar 3 ani de la înființare, întâlnirile clubului conservator, care și-a obișnuit publicul cu invitați de marcă și teme pe măsură, debordează de energie bună. La fiecare ediție şi-au adus aportul vorbitori de excepţie: Adrian Papahagi,  Vlad Mureșan, Radu Nechita, Ștefan Bârgăoanu la Cluj, Alexandru Călinescu, Gabriel Mursa, George Țurcănașu la Iași, Bogdan Glăvan, Florin Drăgan, Alex Aniței la Târgoviște, Daniel Uncu la Baia Mare.

A venit rândul Sibiului, unde s-au alăturat Părintele Prof. Constantin Necula, poetul Radu Vancu și din nou Conf. Adrian Papahagi, care și-a lansat ultima sa carte, „Creștinul în cetate”.

Vorbitorii au încântat publicul conferențiind despre: cum este să fii sclav la stat, coordonate ideologice în administrația Trump, poezia ca formă de libertate, despre Înviere – pur și simplu și în final despre soarta creștinului în cetate.

Toate temele abordate s-au încadrat perfect în ideea de bază a Clubului, aceea a Libertății sub orice formă: individuală, economică, religioasă.

Alex Aniței a punctat un subiect delicat pentru orice antreprenor român, acela al taxelor și impozitelor enorme pe care întreprinzătorul e nevoit să le plătească statului în compensație cu beneficiile. A explicat (scurt, concis și la obiect) cum statul modern este aproape identic cu statul sclavagist, dar mai rău. Dacă în statul sclavagist lucrurile erau clare, se știa cine este stăpânul și cine sclavul, în statul modern, stăpânul este o castă (numită pompos clasă politică) care, sub pretextul binelui comun, exploatează marea masă a cetățenilor preluând în scop personal, prin legi votate tot de ea, 80% din plusvaloarea creată de cetățenii muncitori ai statului. Cifre seci, dar adevăr cumplit.

Ștefan Bârgăoanu a prezentat pe scurt ideologia care a stat la baza politicii președintelui Donald Trump, un președinte oarecum mai conservator în contrast cu tendințele ideologice prezente în politica americană și mondială. Pentru a înțelege politica Președintelui american și ceea ce urmează, Ștefan a făcut trimitere la consilierii preşedintelui, între care de importanță majoră este Steve Bannon. A prezentat ideile acestuia despre ciclicitatea istoriei și cele patru anotimpuri, America aflându-se acum în primul anotimp – Criza – dintr-un nou ciclu.

Scriitorul Radu Vancu a vorbit cu sensibilitate despre poezie ca agent al libertății. Minciuna este nici mai mult nici mai puțin decât sufletul nemuritor al comunismului, iar poezia este un developator al acestei minciuni. Poezia slujește adevărul, luptă cu minciuna reprezentată de politic. Chiar și cei privați de libertate și oprimați au supraviețuit în închisori prin poezie. Cei cărora li s-a luat cerul de deasupra au rămas cu cerul interior și au supraviețuit prin poezie.

Părintele Constantin Necula a emoționat asistenţa cum numai un om cu har poate să o facă  vorbind despre creștinism, viață, moarte, despre Înviere ca fiind lumina aprinsă în valul de beznă al istoriei. Acest Om, convertit la credință după ce a cântat Prohodul Domnului, a devenit cel mai vrednic și înfocat apărător al creștinismului, al bisericii și al lui Hristos, aducând la rândul său mii de tineri la credință, prin har și exemplu personal. Deși viața presupune moarte, răstignirea înseamnă moarte, Iisus este întotdeauna viu. Nu poți  trece la Înviere dacă nu ai trecut prin moarte. Învierea este singurul orizont în care există toate!

Finalul conferinței a rămas în același registru al creștinismului și al credinței și i-a aparținut  Conf. Adrian Papahagi care a vorbit admirabil despre soarta Creștinului în Cetatea aflată sub asediu, despre Hristos cel dătător de speranță, despre creștinul cetățean, despre libertatea care e de neconceput fără libertatea interioară, despre democrația care nu are nici un sens fără creștinism. În cartea sa, Adrian Papahagi a reamintit tuturor legătura firească și funcțională între idei, credințe, valori și bunul mers al lumii (cetății).

 „Creștinul în cetate” este o analiză fină, o declarație de sinceritate a unui neobosit luptător pentru valorile creștin-democrației și ale conservatorismului, cunoscut pentru curajul pozițiilor sale publice referitoare la politica din România.

Întreaga conferință a stat sub semnul Libertății, al Credinței și al Creștinismului. Pentru conservatorii din Club, dar și pentru cei care au venit să-i asculte pe invitați, evenimentul a însemnat un prilej de bucurie imensă venită înaintea celui mai mare praznic al creștinătății: Sfintele Paști care înseamnă Înviere și Speranță.

 Sursa: clubullibertatii.ro


Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL