November 10, 2026
News Ticker

George Puiu, consilier județean PSD Dâmbovița – Guvernul Ilia Ehrenburg Bolojan introduce noi expresii în DEX!

Cât timp facem noi pe țațele la catafalcul lui Nea Nelu, guvernul Ilia Ehrenburg Bolojan introduce noi expresii în DEX.
Pe lângă consacrata “șpagă de supraviețuire” (pe care fie vorba între noi, am fi putut să o dăm și cei din învățământ, ca să fim martori denunțători nu martori bugetofagi și să scăpăm, astfel, de binele reformei davidiene), o nouă sintagmă iși face loc în folclorul popular: tâlhăria educaționalo-financiară.
Să vă explic: guvernul votat de toată lumea (Caramitru dixit), toată lumea însemnând 31%, evident (12%USR, 14% PNL și 5%UDMR, că procentul PSD nu se pune, deoarece au apelat la “responsabilitatea” acestuia la fel cum tâlharii apelează la un șofer nu pt a le servi la fapta în sine, ci pentru a avea o mașină de fugă), guvernul votat de toata lumea, după cum spuneam, încearcă să treacă pe șestache o lege care dă permisiunea administratorilor fondurilor de pensii să bage mâna până la umăr în buzunarul cu economii din Pilonul II și Pilonul III al pensiilor cetățeanului.
Pe scurt, în momentul pensionării, cetățeanul, nu își va mai putea retrage integral, într-o singură tranșă sau în modul în care a fost prevăzut in contract, suma investită și acumulată ci, doar în 5 tranșe egale, sau în tranșe lunare timp de 10 ani sau sub forma rentei viagere ori în orice alt mod de tergiversare a plății până când moare creditorul sau după cum va considera benefic firma de investiții.
Aici intervine arta conversației, pe tiparul artei comunicării psihologice de la MEC. Motivația, dată de gurul economiei de pe reel-urile TikTok și youtube (Iancu Guda) este că destinația inițială a fondurilor era pentru pensii și că oamenii, neavând educație financiară, vor cheltui în primii ani banii în totalitate și nu vor mai avea din ce să se întrețină. Cu alte cuvinte, statul ne va da banii cu țârâita, ca nu cumva tâmpiții de noi să îi spargem din primul an pe băutură, cocaină și c..ve. Această inginerie financiară se desfășoară, bineînteles, în beneficiul nostru, la fel cum un ministru celebru păzea profesorii de ei înșiși mărindu-le norma didactică și comasând clasele.
Prezența matelotului Petrov la funeraliile domnului Iliescu nu este, astfel, întâmplătoare. El era acolo în calitate de șef de facto al statului deoarece, după cum se vede din măsurile luate de guvernul Bolo-Dan modul de a acționa este același. La fel cum Tăriceanu lua cu japca taxa de primă înmatriculare, cum guvernul Boc lua cu forța 25% din salariile profesorilor, deși tot ei le măriseră cu 3 luni înainte cu 50%, conștienți fiind că oamenii și le vor recupera în instanță, dar vor eșalona ei plățile pe 10 ani înainte, către Sfântu’ Așteaptă, nea Ilie ia banii cu ghiotura și îi va da înapoi când îi va conveni, eventual să îi plătească guvernul care va veni după.
Și ne mai și spune că o face spre binele nostru, ca să nu îi cheltuim pe cola, semințe și păcănele.
Apropo, îl înjură USR-ul pe nea Nelu, dar și pentru ei, ca și pentru el, după cum se vede, “proprietatea privată este un moft”.
Nea Sorine, ține-i naiba de mână, că ăștia ne întorc buzunarele pe dos și ne pun să sărim pe călcâie să vadă dacă ne mai zornăie ceva mărunțiș prin buzunare!
George Puiu
Facebook Comments Box
G-JNEY2X1LCL