November 10, 2026
News Ticker

Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița – Află rezultatele înregistrate la proba scrisă la concursul pentru ocuparea posturilor didactice!

În județul Dâmbovița, în anul școlar 2024 – 2025, s-au înscris 159 de candidați, iar pentru proba scrisă, au fost validați 142, aceștia susținând probele premergătoare și obținând medii peste 8.00.

Examenul pentru definitivare în învățământ constă în următoarele probe: susținerea a două inspecții de specialitate, la clasă, elaborarea portofoliului profesional, pe parcursul anului școlar 2024 – 2025 și susținerea probei scrise, la disciplina pentru care s-a solicitat înscrierea.

În sesiunea iulie 2025, au participat, la proba scrisă, 137 de candidați. După afișarea rezultatelor inițiale, s-au depus 28 de contestații, iar în urma soluționării acestora, promovabilitatea la nivelul județului a crescut la 75,18%, trei candidați reușind să obțină o notă la proba scrisă care a asigurat media minimă 8.

Rata de succes (75%) pentru examenul de definitivare în învățământ situează județul Dâmbovița în primele șase județe la nivel național.

Cadrelor didactice angajate cu contract de muncă pe o perioadă determinată, care au promovat examenul pentru definitivare în învăţământ, li se poate asigura continuitatea pe postul didactic/catedra ocupată, prin hotărârea consiliului de administraţie din unitatea de învăţământ respectivă.

Persoanele care nu au promovat examenul pentru definitivare în învăţământ pot fi angajate în sistemul de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.

 

 

Comunicare instituțională – Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița

 

Facebook Comments Box
G-JNEY2X1LCL