November 10, 2026
News Ticker

Poliția Dâmbovița – Concursul Național Trofeul Coresi, Ediția a XXVI-a!

Concursul care a devenit tradiție în rândul elevilor pasionați de educația rutieră ajunge anul acesta la cea de-a XXVI-a ediție.

Astfel, în perioada 6 – 8 iunie a.c., 83 de elevi din 15 județe ale țării se vor întrece în cunoștințe și abilități pentru a câștiga mult doritul „Trofeu Coresi”.

Activitatea este organizată de Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița și Școala Gimnazială „Coresi”, având ca obiectiv principal formarea unui comportament rutier responsabil în rândul celor mai tineri participanți la trafic, în vederea prevenirii accidentelor de circulație.

Concursul presupune susținerea unei probe teoretice privind regulile de circulație, dar și a două probe practice – una de îndemânare cu bicicleta, desfășurată într-un poligon special amenajat, și alta care simulează situații reale de trafic.

La ediția din acest an vor participa 19 echipe formate din elevi ai ciclului gimnazial și primar, provenind din județele: Arad, Argeș, Brașov, Călărași, Covasna, Galați, Giurgiu, Maramureș, Mureș, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea și Dâmbovița.

Activitatea se desfășoară în cadrul unui program parteneriat de prevenire a accidentelor rutiere în rândul elevilor, fiind organizată în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița, Primăria Municipiului Târgoviște, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, Corpul Național al Polițiștilor, Asociația Coresi și Automobil Club Român.

Le dorim mult succes tuturor participanților!

Facebook Comments Box
G-JNEY2X1LCL