November 10, 2026
News Ticker

Poliția Dâmbovița – Activități desfășurate pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor!

La data de 15 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au desfășurat acțiuni menite să prevină și să combată situațiile de risc, contribuind astfel la menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și la intervenții rapide în cazurile raportate.

În acest context, polițiștii au fost intervenit prompt la 21 de evenimente, 8 dintre acestea fiind semnalate prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

De asemenea, pe drumurile cu trafic intens din județ, dar și în zonele de interes, au fost organizate 16 filtre și 8 acțiuni punctuale.

În cadrul activităților, polițiștii dâmbovițeni au controlat peste 200 de autovehicule, legitimat peste 380 de persoane și au testat 86 de participanți la trafic pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe psihoactive.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 274 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 180.000 de lei.

Totodată, 8 șoferi au fost scoși din trafic, fiindu-le suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă limitată, iar 16 certificate de înmatriculare au fost retrase.

În aceeași zi, între orele 10:00 și 14:00, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au organizat o acțiune destinată prevenirii și combaterii evaziunii fiscale și comerțului ilicit în orașele Răcari și Titu, precum și în comunele adiacente.

Astfel, au fost verificați 10 agenți economici, iar pentru abaterile de la normele O.U.G. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, polițiștii au aplicat 5 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 36.000 de lei.

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL