EU versus EU
Și-a îndeplinit visul de a deveni jandarm în urmă cu aproape 20 de ani. Dinamic, pasionat de sport, de natură, dar și de fapte bune, s-a alăturat în anul 2013 „familiei” bleu-jandarm de la Postul Montan Zănoaga, iar în timpul liber se „odihnește” alergând zeci ori chiar sute de kilometri în diferite competiții sportive, rezultatele obținute fiind mai mult decât notabile. Și mărturisește că adeseori cel mai mare adversar pe care trebuie să îl învingă este chiar el!
„Fii fericit cât trăiești, pentru că mort o să fii mult timp!”, spune un vechi proverb scoțian, acesta fiind și motto-ul după care se ghidează în viață plutonierul adjutant Ionuț Timofte de la Postul de Jandarmi Montan Zănoaga al Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița. A ales o carieră militară în Jandarmeria Română deoarece consideră că îi oferă oportunitatea de a-și dezvolta mai multe abilități, precum modul de acțiune în situații dificile, comunicarea în relația cu cetățenii și mai ales perfecționarea în diverse domenii la locul de muncă. Mai mult decât atât, pentru el, „Calitatea de militar jandarm nu reprezintă o profesie monotonă. Mândria de a purta această uniformă te determină, în primul rând, să fii bine pregătit profesional, iar în al doilea rând să ai un stil de viață activ, ceea ce mă caracterizează și mă bucură că pot servi comunitatea din care fac parte. Sunt un om dinamic, pasionat de sport, îmi place să descopăr lucruri noi, fiind motivat să cresc și să învăț constant”.
Spune că prima zi ca jandarm montan a fost o experiență pe care nu are cum să o uite, plină de emoție, curiozitate și multe provocări. Aceasta a reprezentat începutul unei noi călătorii profesionale marcate de responsabilitate și conexiune cu natura. Orice jandarm montan trebuie să aibă o condiție fizică foarte bună, adaptabilitate și reziliență pentru a rezista efortului fizic intens în condiții dificile. În același timp, trebuie să dețină cunoștințe de supraviețuire, orientare, să acționeze în echipă și să aibă capacitatea de a lua rapid decizii pe timpul intervențiilor pentru sprijinirea persoanelor aflate în dificultate. Iar plutonierul adjutant Ionuț Timofte a aflat încă din primele zile ca jandarm montan, prin noroi și ploaie, cât de importante sunt toate aceste cunoștințe și abilități.
„În urma unui apel la numărul de urgență 112, m-am deplasat împreună cu colegul de la post pentru a salva o persoană care se accidentase pe un traseu din Cheile Zănoagei. Ajunși la fața locului am observat o femeie puțin speriată, dar conștientă. Mai în glumă, mai în serios, ne-a mărturisit că: «Nu m-am bucurat așa când v-am văzut nici în ziua nunții mele!». Avea o gleznă luxată, i-am acordat măsurile de prim ajutor și am transportat-o, în condiții de siguranță, până la sediul postului montan. La sosirea ambulanței, femeia ne-a mulțumit pentru promptitudinea și omenia de care am dat dovadă. Fiind la început de drum, a fost o misiune dificilă pentru mine, deoarece traseul pe care ne-am deplasat a fost greu accesibil din cauza ploii torențiale”, povestește jandarmul montan.
Puținul timp liber pe care îl are și-l dedică antrenamentelor zilnice. Și-a descoperit pasiunea de a alerga într-un moment în care a înțeles cât de important este un stil de viață sănătos. „Ca o poveste de viață, aceasta a început în urmă cu 18 ani, atunci când am decis să schimb ceva în bine. Aveam 105 kg și am pornit o «luptă» cu cel mai dur adversar al meu – eu versus eu. Nu reușeam să alerg un kilometru fără oprire, dar asta nu m-a făcut să renunț. Azi un pic, mâine un pic și uite așa în șase luni am reușit performanța de a slăbi 25 de kilograme, făcând sport și, bineînțeles, cu o alimentație echilibrată. Astfel, am aflat pe propria piele că practicarea unui sport, indiferent de nivelul de performanță, reprezintă o investiție valoroasă în sănătate și bunăstare, fiind esențială pentru o viață fericită!”, mai spune jandarmul montan. A început să participe la competiții sportive în urmă cu zece ani, răspunzând „Prezent” la peste 130 de concursuri (maratoane, semimaratone și crosuri), la care a obținut rezultate remarcabile. Iar în „misiunile” lui a parcurs distanțe de la 200 de metri până la 153 de kilometri în 24 de ore pe asfalt, nisip, în sală, cât și pe munte. Și-a trecut în palmares două titluri de Campion Național Masters, unul la maraton (42,195 km), plus multe alte curse câștigate.
„Viața mea s-a schimbat radical în bine și spun asta cu o satisfacție enormă pentru că am avut plăcerea de a alerga în multe competiții, în care am avut parte de emoții, de recorduri personale, de senzații unice, prin care am reușit să mă autodepășesc și unde am cunoscut oameni cu povești uimitoare. Aceștia m-au inspirat, m-au ambiționat și m-au făcut să-mi doresc să devin din ce în ce mai bun. Acum, alergarea face parte din mine și sunt recunoscător că pot face asta zi de zi”, punctează plutonierul adjutant Ionuț Timofte.
Un sprijin foarte important în tot ceea ce face îl reprezintă familia lui: Matei, un băiețel plin de energie în vârstă de șapte anișori, și Elena, soția lui, o mamă dedicată, înțelegătoare și iubitoare care are grijă de cea mai mare comoară din viața lor…
Natalia Traicu
Ciprian Vătășelu (IJJ Dâmbovița)
Sursa: Revista “Pentru Patrie” a Ministerului Afacerilor Interne
Facebook Comments Box


Leave a Reply