Primarul Municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru unul dintre proiectele esențiale ale municipiului Târgoviște, respectiv proiectul care vizează reabilitarea și modernizarea drumurilor de interes local din Priseaca.
”In prima etapă, aproape 3 km de drum, respectiv străzile Soarelui, Prisecii, Câmpului și Dâmboviței vor face obiectul lucrărilor de reabilitare potrivit acestui proiect, care este finanțat în cadrul unei asocieri dintre Primăria Târgoviște și Consiliul Județean Dâmbovița.
De menționat că cea de-a doua investiție care vizează Priseaca se află la acest moment în fază de proiectare, are ca obiect 4 km de drum și lucrările vor debuta cel mai târziu în toamna acestui an, vizate fiind străzile Soarelui (dreaptă și după intersecția cu Prisecii), diferență rămasă de executat din Dâmboviței și Prisecii precum și străzile Înfrățirii, Stupilor, Teilor și Oilor.
În paralel, tot în Priseaca, se va derula un proiect de realizare și de extindere a rețelei de canalizare și distribuție a apei pe străzile Teilor, Prisecii, Plantelor, Pădurii și Crângului.
Astfel, săptămâna viitoare va debuta cel mai mare proiect de reabilitare a infrastructurii din istoria localității Priseaca, parte componența a municipiului Târgoviște.”, a mărturisit Daniel Cristian Stan-primarul Municipiului Târgoviște.



Leave a Reply