November 10, 2026
News Ticker

ADR Sud Muntenia – Târgoviște, lider național în atragerea fondurilor europene!

𝐓𝐚̂𝐫𝐠𝐨𝐯𝐢𝐬̦𝐭𝐞, 𝐥𝐢𝐝𝐞𝐫 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐢̂𝐧 𝐚𝐭𝐫𝐚𝐠𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐟𝐨𝐧𝐝𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐞𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐧𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐨𝐫𝐚𝐬̦𝐞 𝐬𝐮𝐛 𝟏𝟎𝟎.𝟎𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐢𝐭𝐨𝐫𝐢
Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia gestionează, în prezent, în calitate de Autoritate de Management, cel de-al treilea program european, respectiv Programul Regional Sud-Muntenia (PR SM) 2021-2027, după derularea exerciţiilor financiare 2007-2013 şi 2014-2020, în calitate de Organism Intermediar.
În cei 17 ani de la integrarea în Uniunea Europeană, România a absorbit fonduri europene de 90,84 miliarde de euro și a plătit la bugetul Uniunii Europene 29,21 miliarde de euro, rezultând un plus de 61,6 miliarde euro, absorbție netă de fonduri nerambursabile reușită de țara noastră.
Conform datelor furnizate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru perioada 2019 – 2023, municipiul Târgovişte din regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia, s-a clasat pe primul loc la nivel naţional, la categoria municipalităților reședință de județ, cu mai puțin de 100.000 de locuitori, cu o valoare totală eligibilă a proiectelor de aproximativ 2,25 miliarde de lei.
🌐 Mai multe detalii puteți afla accesând link-ul următor: https://2021-2027.adrmuntenia.ro/targoviste…/news/368
sursa – ADR Sud Muntenia
Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL