November 10, 2026
News Ticker

Corneliu Ștefan – Târgoviștea este construită de oameni care știu cât de importante sunt lucrurile bine făcute!

Astăzi, când celebrăm Nașterea Maicii Domnului, ocrotitoare a Municipiului Târgovişte, am participat la ședința festivă a Consiliului Local Municipal, care a urmat Sfântei Liturghii de la Catedrala Mitropolitană.
A fost un bun moment pentru a ne bucura de realizările trecute și prezente, dar și pentru a proiecta drumul pe care dorim să îl urmăm.
Târgoviștea este construită de oameni care știu cât de importante sunt lucrurile bine făcute.
Fiecare târgoviștean, alături de Echipa Consiliului Local, de Echipa primarului Daniel Cristian Stan, contribuie la înfrumusețarea și dezvoltarea orașului nostru, care a devenit un model de bună practică la nivel național.
Transformarea nu a fost întâmplătoare, ci tocmai rezultatul cooperării strânse dintre autorități și cetățeni.
Astăzi, mi-am reafirmat sprijinul pentru toate proiectele administrației publice târgoviștene, iar Consiliul Județean Dâmbovița va fi implicat, de fiecare dată când este nevoie, în procesul și proiectele care contribuie la starea de bine a târgoviștenilor.
Felicitări tuturor! Fiecare efort, fiecare idee și fiecare acțiune contează.
La mulți ani, Târgoviște!
La mulți ani tuturor târgoviștenilor!
La mulți ani sărbătoriților zilei!
Corneliu Ștefan – Președinte Consiliul Județean Dâmbovița
Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL