November 10, 2026
News Ticker

Marcel Dantiș – Drept la Replică!

Stimate domnule Marius Dumitrache,
Constat cu regret faptul că într-un articol publicat pe pagina Ripostapenet apar câteva informații care nu au legătură cu realitatea, motiv pentru care mă simt nevoit să clarific această problemă.
1. Este singurul an în care eu, în calitate de director al Școlii Gimnaziale “Pictor Nicolae Grigorescu”, cu aprobarea Consiliului de administrație, am acordat patru ore la plata cu ora domnului Cristea Victor, al cărui contract a încetat la data de 21 iunie. Este adevărat faptul că dânsul a mai predat în această instituție, însă eu nu aveam calitatea de director.
2. Așa cum am spus de fiecare dată, nu am tolerat și nu voi tolera sub nicio formă asfel de comportamente, motiv pentru care, imediat cum am fost sesizat de faptele domnului profesor, intervenția mea publică a fost destul de clară pe de o parte, iar pe de altă parte am făcut toate demersurile necesare către toate instituțiile abilitate – Poliția Orașului Titu, Poliția Transporturi Târgoviște, inclusiv DGASPC Dâmbovița, respectând toate procedurile, lucruri constatate și de comisia de cercetare a IŞJ Dâmbovița, condusă de domnul Inspector general adjunct, prof. Mitru Alexandru.
3. În ceea ce privește relația de colegialitate cu domnul Cristea Victor, vă comunic faptul că sunt (sau mai bine am fost coleg, după toate cele întâmplate) în măsura în care sunt coleg cu toate cadrele didactice care își desfășoară activitatea în școală.
4. Pentru că nu am avut cunoștință despre așa ceva, nu sunt și nimeni nu poate fi răspunzător pentru faptele unei alte persoane, petrecute în afara programului școlar, dar, așa cum am mai spus, dezavuez sub toate formele astfel de comportamente, făcând tot ceea ce este posibil din punct de vedere uman și instituțional pentru combaterea lor.
Am convingerea că, în urma intervenției mele, veți înțelege adevărata dimensiune a acestei situații deloc dorite și repudiate de toți cei care suntem chemați să asigurăm dezvoltarea morală a elevilor.
Cu respect,
Prof. Marcel Dantiș

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL