November 10, 2026
News Ticker

Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița! Vezi rezultatele la Examenul Național pentru Definitivare în Învățământ!

În județul Dâmbovița, în anul școlar 2023 – 2024, s-au înscris 161 de candidați, iar pentru proba scrisă, au fost validați 149, aceștia susținând probele premergătoare și obținând medii peste 8.00.

Examenul național de definitivare în învățământ constă în următoarele probe:

– susținerea a două inspecții de specialitate, la clasă și elaborarea portofoliului profesional, pe parcursul anului școlar 2023 – 2024 și

– susținerea probei scrise, la disciplina pentru care s-a solicitat înscrierea.

Proba scrisă se susține la una dintre disciplinele de specialitate pe care candidatul o poate preda în calitate de cadru didactic calificat și la metodica predării acesteia.

În vederea promovării examenului, candidații trebuie să obțină cel puțin media 8.00 și note de cel puțin 7.00, la fiecare dintre probe, ponderea cea mai mare (70%) revenind probei scrise.

Din cei 161 candidați, 12 s-au retras pe parcursul anului școlar, rămânând 149 de candidați validați pentru a susține proba scrisă.

Proba scrisă se va derula în data de 24.07.2024 în centrul desemnat la nivel județean – Școala Gimnazială ”Ioan Alexandru Brătescu-Voinești”. Accesul candidaților în sala de examen este permis în intervalul orar 7.30-8.00.

Cei mai mulți candidați din acest an s-au înscris la specializările educatoare, învățători, profesori de educație fizică și sport și profesori de limbi moderne.

Candidații eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă pierd dreptul de înscriere la examen în sesiunea imediat următoare.

La nivelul județului Dâmbovița, procentul de promovabilitate pentru sesiunea 2023, a fost de 81,06%.

 

Comunicare instituțională – Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița

 

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL