November 9, 2026
News Ticker

AJF Dâmbovița – Anunț recrutare observatori!

Persoanele care doresc sa obțină calitatea de observator oficial trebuie sa aibă o calificare in activitatea fotbalistică, după cum urmează:

Ø  Fosti jucători internationali;

Ø  Fosti jucători divizionari (liga 1 -cel putin 3 ani, liga 2 cel putin 5 ani, liga 3- cel putin 8 ani);

Ø  Fosti jucători in Ligile 1, 2 sau 3, absolvenți ai unor facultăți de educație fizică și sport cu specializarea fotbal, sau care au absolvit cursurile Scolii de Antrenori;

Ø  Antrenori, conducatori de club cu vechime de cel putin 15 ani, care vor depune documente doveditoare în acest sens;

Ø  Persoane ce dețin funcții în cadrul Asociației Județene de Fotbal;

Ø  Membrii Comisiilor din cadrul Asociației Județene de Fotbal Dâmbovița;

Ø  Foști arbitri internaționali sau care au activat la nivelul Ligilor 1, 2, 3 sau care au activat minimum 10 ani în Liga 4;

De asemenea trebuie sa îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

  1. Cetățenia română și domiciliul în județul Dâmbovița (copie dupa C.I.);
  2. Fara antecedente penale (cazier judiciar);
  3. Apți din punct de vedere medical (adeverinta medicala – medicul de familie);
  4. Sa fie absolvent, cel putin, de studii medii cu diploma de Bacalaureat (copie de pe Diploma de Bacalaureat);
  5. Cunoasterea statutului și regulamentelor AJF Dâmbovița, Legile jocului IFAB si Ghidului pentru observatori si arbitri.
  6. Vârsta de minim 35 de ani și maxim 65 de ani.
  7. Sa promoveze examenul. Nota minima este 7.00

Dosarul candidatilor va contine:

  1. Copie xerox după cartea de identitate;
  2. Copie xerox după Diploma de Bacalaureat;
  3. V. –ul care trebuie sa conțină activitatea fotbalistică a candidaților, asumat prin semnătură pe fiecare pagină;
  4. Cerere tip adresată conducerii AJFDâmbovița;
  5. Cazier judiciar;
  6. Certificat medical din care să reiasă că sunt apți fizic și mental.

 

CALENDAR:

  • 18 iulie/02 august – depunerea dosarelor (la sediul AJF Dâmbovița)
  • 02 august – afișarea listei cu dosarele admise
  • 03 august – examen scris
  • 06 august – afisarea rezultatelor și depunerea contestațiilor
  • 07 august – afișarea rezultatelor finale
  • sursa – AJF Dâmbovița
Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL