November 10, 2026
News Ticker

Poliția Dâmbovița! Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice!

La data de 30 martie a.c., polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Moreni au oprit pentru control, pe drumul național 72, în localitatea I.L. Caragiale, o autoutilitară condusă de un bărbat de 28 de ani, din Ploiești.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest pentru depistarea consumului de băuturi alcoolice, fiind indicat un rezultat cu o valoare de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice necesare în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.

Totodată, la data de 31 martie a.c., în jurul orei 21:05, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Târgoviște, în timp ce se aflau pe drumul județean 722, în localitatea văcărești, au oprit în trafic un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din Filipeștii de Pădure, care s-ar fi aflat sub influența unor substanțe interzise.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În plus, în jurul orei 22:00, polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Mătăsaru au suprins, pe DJ 701B, în satul Ciocănești, un bărbat de 47 de ani, din Tărtășești, care ar fi condus un autoturism, deși, în urma testării efectuate cu aparatul etilotest, acesta a prezentat un rezultat cu o valoare de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

Toto în cursul nopții trecute, în jurul orei 00:35, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Târgoviște au depistat un bărbat de 39 de ani, din Ilfoveni, în timp ce ar fi condus un autoturism fiind sub influența alcoolului.

În urma testării efectuate în acest sens, a fost indicat un rezultat cu o valoare de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, conducătorul auto fiind condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice necesare în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.

În cauză, în toate situațiile, polițiștii au întocmit dosare penale pentru săvârșirea unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

 

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL