Gala Sportului Românesc 2023, eveniment organizat de Agenția Națională pentru Sport, alături de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Asociația Presei Sportive din România, Fundația Casa Campionilor și numeroși alți parteneri publici și privați dedicați excelenței, s-a desfășurat ieri, 14 februarie, la Ateneul Român din București.
Într-un cadru solemn, care a reunit elite ale sportului din întreaga țară, înalți oficiali ai statului, reprezentanți ai autorităților locale, ai misiunilor diplomatice, parteneri și colaboratori ai Agenției Naționale pentru Sport și mass-media, au fost anunțați câștigătorii la cele 20 de categorii la care s-au acordat premii. Nominalizările și desemnarea câștigătorilor au fost realizate de Asociația Presei Sportive din România, pe baza rezultatelor obținute pe parcursul anului 2023.
“𝑆𝑢𝑛𝑡 𝑚𝑎̂𝑛𝑑𝑟𝑎̆ 𝑐𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑎𝑐𝑒𝑎𝑠𝑡𝑎̆ 𝑠𝑒𝑎𝑟𝑎̆ 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑚 𝑠𝑎̆ 𝑛𝑒 𝑏𝑢𝑐𝑢𝑟𝑎̆𝑚 𝑖̂𝑚𝑝𝑟𝑒𝑢𝑛𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑚𝑒𝑑𝑎𝑙𝑖𝑖𝑙𝑒 𝑐𝑢𝑐𝑒𝑟𝑖𝑡𝑒 𝑑𝑒 𝑠𝑝𝑜𝑟𝑡𝑖𝑣𝑖𝑖 𝑟𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑖 𝑠̧𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑐𝑒𝑙𝑒𝑏𝑟𝑎̆𝑚 𝑖̂𝑚𝑝𝑟𝑒𝑢𝑛𝑎̆ 𝑠𝑢𝑐𝑐𝑒𝑠𝑢𝑙 𝑙𝑜𝑟. 𝑆̧𝑡𝑖𝑚 𝑡𝑜𝑡̧𝑖 𝑐𝑎̆ 𝑜 𝑚𝑒𝑑𝑎𝑙𝑖𝑒 𝑖̂𝑛𝑠𝑒𝑎𝑚𝑛𝑎̆ 𝑓𝑜𝑎𝑟𝑡𝑒 𝑚𝑢𝑙𝑡, 𝑎𝑡𝑎̂𝑡 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑒𝑙 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑜 𝑐𝑎̂𝑠̧𝑡𝑖𝑔𝑎̆, 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑙𝑢𝑏𝑢𝑙 𝑠𝑎̆𝑢, 𝑑𝑎𝑟 𝑠̧𝑖 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑡̧𝑎𝑟𝑎̆. 𝑃𝑟𝑖𝑛 𝑒𝑥𝑒𝑚𝑝𝑙𝑒𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑠𝑢𝑐𝑐𝑒𝑠 𝑎𝑙𝑒 𝑠𝑝𝑜𝑟𝑡𝑖𝑣𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑖𝑛𝑠𝑝𝑖𝑟𝑎̆𝑚 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑖𝑖 𝑠𝑎̆-𝑠̧𝑖 𝑢𝑟𝑚𝑒𝑧𝑒 𝑣𝑖𝑠𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒. 𝐴𝑐𝑒𝑠𝑡𝑎 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑑𝑒 𝑓𝑎𝑝𝑡 𝑟𝑜𝑠𝑡𝑢𝑙 𝑜𝑟𝑔𝑎𝑛𝑖𝑧𝑎̆𝑟𝑖𝑖 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑒𝑖 𝐺𝑎𝑙𝑒 𝑎 𝑆𝑝𝑜𝑟𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑅𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑒𝑠𝑐. 𝐴𝑛𝑢𝑙 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑎 𝑅𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑖𝑎 𝑠𝑎̆𝑟𝑏𝑎̆𝑡𝑜𝑟𝑒𝑠̧𝑡𝑒 100 𝑑𝑒 𝑎𝑛𝑖 𝑑𝑒 𝑜𝑙𝑖𝑚𝑝𝑖𝑠𝑚, 100 𝑑𝑒 𝑎𝑛𝑖 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑎 𝑚𝑒𝑑𝑎𝑙𝑖𝑒 𝑙𝑎 𝑜 𝑒𝑑𝑖𝑡̧𝑖𝑒 𝑎 𝐽𝑜𝑐𝑢𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑂𝑙𝑖𝑚𝑝𝑖𝑐𝑒, 𝑐𝑢𝑐𝑒𝑟𝑖𝑡𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑒𝑐ℎ𝑖𝑝𝑎 𝑛𝑎𝑡̧𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑟𝑢𝑔𝑏𝑦. 𝐷𝑒 𝑎𝑐𝑒𝑒𝑎 𝑣𝑟𝑒𝑎𝑢 𝑠𝑎̆ 𝑡̧𝑖𝑛𝑒𝑚 𝑡𝑜𝑡̧𝑖 𝑝𝑢𝑚𝑛𝑖𝑖 𝑠𝑡𝑟𝑎̂𝑛𝑠̧𝑖 𝑠𝑝𝑜𝑟𝑡𝑖𝑣𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑙𝑎 𝐽𝑜𝑐𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑂𝑙𝑖𝑚𝑝𝑖𝑐𝑒 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑃𝑎𝑟𝑖𝑠 2024” a declarat Elisabeta Lipa, președinta Agenției Naționale pentru Sport.
Gala Sportului Românesc a beneficiat de susținerea CEC Bank, Top Line România, MaxBet, Apa BUCOVINA, Cramele Cricova, Zetea Transilvania, Echipamente Evenimente, Fox România, Nusco Group și Fiterman Pharma, cu sprijinul următorilor parteneri instituționali: Ministerul Culturii, Ateneul Român București și Teatrul Muzical “Ambasadorii”.
Partenerii media asociați evenimentului au fost Televiziunea Română, AGERPRES, Radio România Actualități, Radio România București FM.
Lista câștigătorilor, alte informații și imagini, în comunicatul de presă: https://sport.gov.ro/…/gala-sportului-romanesc-si-a…/
Facebook Comments Box


Leave a Reply