Adrian Țuțuianu, Secretar General Adjunct al Guvernului! Din modul cum ne comportăm ca popor derivă și destinul nostru!

Anvergura unui popor este construită în jurul momentelor sale excepționale. Din felul în care și le concretizează derivă și destinul său. Amprenta istorică pe care o lasă va fi mai vizibilă sau mai ștearsă în funcție de cum va ști să folosească aceste oportunități rare.

Un astfel de moment s-a petrecut la 24 ianuarie 1859, când românii din dreapta și stânga Milcovului au înțeles că pot fi mai puternici, ca națiune, și au acționat în consecință. Sigur, era examenul de maturitate al unei generații extraordinare, care pornise de la 1848 și care se încăpățânase să creadă că limitele pot fi depășite: limite de gândire, limite de curaj, de sacrificiu și demnitate. A fost o generație care a știut să fie nu doar inteligentă, ci și înțeleaptă. Căci, depășind interese personale, trecând peste orgolii, elite politice și oameni simpli, cărturari și oameni mai puțin școliți au înțeles că scopul este unul comun și reclamă coagularea tuturor eforturilor. Altfel, momentul n-ar fi fost niciodată posibil. O spun cu apăsare: alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Principatelor Moldovei și Țării Românești a fost cel mai pur act patriotic al vremii, bornă în drumul înfăptuirii, mai târziu, a celui mai înalt ideal: Marea Unire din 1918.

Ce a rezultat din alegerea lui Cuza știm: modernizarea din temelii a statului, însușirea principiilor de guvernare și organizare proprii instituțiilor occidentale, schimbarea traseului „noii Românii” către spațiul european de civilizație. A fost momentul nașterii statului român modern, cu introducerea principiului separației puterilor, desființarea privilegiilor de clasă, responsabilitate politică. A fost momentul nașterii primului Parlament modern bicameral, primului Guvern, momentul organizării Armatei, Jandarmeriei, Curții de Conturi.

Puse în oglinda zilelor noastre, acele transformări par fenomenale și de necrezut. Cum și oamenii de stat ai acelei vremi parcă sunt din altă lume. Cum și instituțiile de atunci și gradul de respect pentru ce reprezentau ele par îndepărtate. Căci, dacă, la 1859, a fost un moment în care poporul și-a meritat conducătorii, în sensul cel mai bun cu putință, astăzi, personalitățile de stat sunt din ce în ce mai rar de găsit. Dacă, la 1859, Parlamentul impunea un standard ridicat de seriozitate și autoritate, astăzi, acest standard e îngropat și una dintre instituțiile fundamentale a ajuns bulevard de exibiții pentru personaje caricaturale, certate cu bunul simț și cu orice normă de igienă morală. Dacă, la 1859, limitele de interferență între anumite instituții și puteri erau respectate, în ultimii ani am fost, de multe ori, spectatori ai încălcării lor cu indiscreție.

Iată câteva principii și valori în care au crezut și Cuza și Kogălniceanu și Brătianu și care se cer restabilite. Ar fi, cred eu, felul nostru de a respecta fapta oamenilor vizionari de la 1859. Altminteri, revin la ce spuneam la început: din modul cum ne comportăm ca popor derivă și destinul nostru.