December 3, 2024
News Ticker

Ciprian Iacob, lider AUR Dâmbovița – Tragicul incendiu din Clubul Colectiv, o rană deschisă în inima României!

Astăzi se împlinesc nouă ani de la tragicul incendiu din Clubul Colectiv – o rană deschisă în inima României. În acea noapte, 64 de tineri și-au pierdut viețile, iar peste 150 au fost grav răniți. Erau oameni cu vise, familii și prieteni care îi așteptau acasă, iar în loc de întoarcerea lor, au rămas doar amintirile și o durere imposibil de alinată.
Din păcate, de atunci și până astăzi, schimbările reale întârzie să apară. România încă nu are un centru dedicat pentru marii arși, în ciuda promisiunilor repetate. Condițiile din spitale, pregătirea și resursele pentru situații de urgență rămân la fel de fragile ca în 2015. Deși tragedia Colectiv ar fi trebuit să fie un semnal de alarmă, sistemul nostru de sănătate și protecția cetățenilor sunt, din nefericire, departe de a fi o prioritate reală.
Amintirea celor care și-au pierdut viața atunci trebuie să fie mai mult decât o comemorare. Ei merită mai mult decât lacrimi; merită acțiune și respect față de memoria lor. Familiile lor și întreaga țară așteaptă un angajament sincer pentru ca astfel de tragedii să nu se mai repete. Să nu uităm lecția pe care ne-a lăsat-o acea noapte.
Dumnezeu să-i odihnească pe cei care nu mai sunt printre noi, iar familiilor lor să le dea putere.
Ciprian Iacob – Lider AUR Dâmbovița

 

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1