Călătoria e cel puțin un spațiu de evadare, cel mult unul de întâlnire. Nu m-am simțit niciodată al unui loc. Am crescut cu ideea că nu poți fi arogant cu nicio istorie: de la cea personală, la cea a unui popor sau a unei țări. Cred cu tărie că o națiune o cunoști de la periferiile ei, că în viață, ca și în politică, mereu va conta curiozitatea turistică, cea a întrevederii secretului pe care ți-l ascunde un colț de stradă, o ușă nedeschisă, un drum necălcat încă, un pod fragil prin apă spre o biserică veche. În ciuda tuturor încărunțelilor, sunt încă empatic – în sensul în care mă mișc între lumi și îmi fac loc în oricare dintre ele. Pentru că fiecare lume are protagoniștii ei, fantezia ei, binele și răul vieții și un apetit, cu totul special, pentru natură. Se spune că în lumea celor vechi, de după olimpieni, Zeul care îți binecuvânta un drum era Hermes: patronul spiritual al intervalului. Cu el te întovărășeai de la un capăt la altul al unui drum și tot el îți dădea ceva ce niciun alt zeu nu avea puterea să o facă: sensul. Orice interpretare e un drum străbătut, de aceea, nu cred că cineva poate înțelege cu adevărat această lume și nici nu o poate pune în mișcare fără să fie el însuși un preumblător. Aș putea renunța la multe lucruri dintre cele care mă fac fericit – ceva ce muritorii oricum nu înțeleg prea mult în ignoranța lor sublunară – dar nu aș da niciodată, pe nimic, bucuria de a fi pe un pământ pe care nu am mai călcat vreodată, neastâmpărul de a vedea cu ochii mei ceea ce am văzut călătorind cu fantezia peste harta unui continent, liniștea de a fi, eu și necunoscutul, împreună, pentru amintiri care au culori, parfumuri și înălțimi pe care memoria le păstrează pentru marile nostalgii. Vorba lui Claudio Magris- a călători este metafora vieții. Și sincer, n-aș renunța să trăiesc.
Deputat Ionuț Vulpescu – Vicepreședinte PSD Dâmbovița
Leave a Reply