Chemări cu sens!
Viața noastră reprezintă o sumă întreagă de chemări și răspunsuri, de invitații și întâlniri, de evenimente ce marchează această fabuloasă călătorie existențială, de la început spre veșnicie.
Oameni, evenimente, întâmplări, încercări și biruințe, toate sunt trepte ale devenirii noastre, momente ale înțelegerii a ceea ce suntem și a ceea ce trebuie să fim.
Marea invitație pe care Tatăl ne-o adresează este aceea la a merge, la a fi pe cale, la a înainta, la a fi mereu în mișcare, la a nu stagna, la fel cum apa curge de la izvor spre locul de regăsire cu alte ape și mai mari. Iar, dacă suntem atenți, vom vedea că numai apa care stă se alterează, căci cea care curge, indiferent de drumul parcurs este mereu vie, dinamică și mai ales nu se strică. Ca și noi de altfel, care împietrim, murind înainte de vreme numai atunci când ne blocăm într-o anume înțelegere a vieții, când refuzăm să avansăm, devenind sclavi unei imagini, a unei înțelegeri sau unui mod de a fi.
Creatorul ne lansează mereu invitații la înnoire, prin oameni și întâmplări, evenimente și provocări, pentru că ne vrea mereu în mișcare, curgând spre împlinirea rostului nostru, gata mereu de a traversa orice problemă a existenței noastre. Parabola celor chemați la cină ilustrează cel mai bine tocmai această realitate.
Adesea, nu suntem în stare să distingem între ceea ce este cu adevărat important în viața noastră și ceea ce reprezintă un amănunt nesemnificativ. Din acest motiv, mulți se blochează în mărunțișuri ce le fură sensul și bucuria vieții, deturnându-i de la marile întâlniri ale vieții, furându-le prezența la acele întâlniri esențiale și totul sub masca urgenței, a necesității și binelui imediat.
Uneori și în viața publică unii uită de ceea ce este esențial și se risipesc în amănunte nesemnificative ce le răpesc o prezență deplină în istorie, făcându-i numai umbre trecătoare, mereu prea mici, pentru o istorie mare! Invitația la mai mult, la mai bun, la mai în adânc o primim zilnic, dar nu mereu o vedem, nu mereu îi dăm curs, nu mereu vedem oportunitatea, fiind sclavi ai unor obiceiuri mărunte, rutinate și deturnante.
A căuta sensul vieții și a-l urma reprezintă supremul scop al vieții, nimic altceva fiind mai important sau mai bun. De aceea, suntem mereu puși înaintea unor alegeri esențiale, între mai profund, mai în adânc, esențial și mai puțin superficial și neimportant.
Trebuie să simțim ceea ce este important și chemările fundamentale ale Vieții! Trebuie să urmăm ceea ce este în mod autentic necesar prin lentila veșniciei și mai ales să nu ratăm esențialul! O viață cu sens, în care să simțim kairosul! Este singura alternativă la ratare, de aceea vă doresc tuturor să faceți din fiecare clipă un alt moment al întâlnirii cu Cel ce este, să-I auziți chemarea și s-o urmați!
Pr. Ionuț Ghibanu – Vicar Eparhial Arhiepiscopia Târgoviștei
Leave a Reply