Acest eseu (intitulat SolilocViu – Muzica Luminii sau a duhurilor rele?) a fost scris în urma unor experiențe și conștientizări din perioada iunie-septembrie 2021, reprezentând percepția mea asupra fenomenului muzical. Prin prisma unui arhiepiscop si a unui episcop, m-am apropiat de cele sfinte, aici având o contribuție deosebită și alți preoți, fizicieni, numerologi, filologi și teologi. Sper ca acest scurt eseu să-i ajute pe cei aflați pe Calea Adevărului. Voi reda un scurt fragment, urmând ca cei care sunt interesați de acest subiect să acceseze claudiudumitrache.ro pentru citirea întregului eseu.
***
Noi vorbim despre faptul că, astăzi, acest divertisment ritualic s-a îndepărtat atât de mult de originea fenomenului muzical, de frecvențele și vibrațiile care activeaza conștiința superioară, încât consumatorii, care de cele mai multe ori sunt copii, devin un soi de zombie, fără a mai lăsa prea mult loc de speranță întru înălțarea spiritului prin arta sacră a vibrațiilor și a frecvențelor artistice. Muzica modernă – desacralizată sau malefică, după cum o numește Cezar Geantă în lucrarea Estetica muzicii sacre din 2008, contribuie la decăderea omului, având o particularitate deosebită în rândul adolescenților. Să înțelegem că nu doar muzica contribuie la perturbarea lucidității oamenilor, la ademenirea lor într-o ideologie a fericirii inconștiente, fără valori și credință, la dorința de supremație și la război, ci toate formele de artă, rolul decisiv, acum, avându-l filmul, care se referă și la clipul muzical. Copiii și adolescenții sunt ținta acestei propagande, căci ei sunt viitorul de mâine, marile companii de divertisment, deținute de globaliști, profitând de faptul că majoritatea nu este educată și poate ceda foarte ușor în ispita duhurilor rele, care sunt invocate în muzică, filme, reclame, emisiuni tv, imagini, arhitectură, chiar și în desene animate. Se produce o setare globală, la nivel psihic, prin care tinerii slabi să se familiarizeze cu urgiile, anarhiile, războaiele, conflictele, epidemiile, roboții, călătoriile în spațiu și digitalizarea avansată, pentru a nu mai exista șoc atunci când acestea se vor întâmpla în viața reală și pentru a putea fi ținuți sub control absolut cândva, privați de libertate, pe care, oricum, o vor afla doar din poveștile părinților și nu o vor recunoaște. Se mai promovează o ideologie a individualității, a războiului, ca o condiție a supraviețuirii: Cei puternici să-i nimicească pe cei slabi.
Mulți tineri fără valori și educație au început să dobândescă poziții înalte, cum ar fi acelea de polițiști. Aici întâlnim un număr imens de consumatori ai muzicii demonice, tineri care se dovedesc a nu fi apți pentru a face judecată dreaptă, care sunt cuprinși de duhurile rele ale mândriei și supremației, făcând abuz în serviciu. […] Dar, cu siguranță, sufletul curat și creierul sănătos, întotdeauna, vor căuta să fie de ajutor, nu să dăuneze. Viitorul Frumos este întârziat de lipsa pentru estetic, care începe să guverneze noile generații aflate pe drumurile ignoranței în ceea ce privește percepția artistică autentică, plină de credință și valoare.
[…] Și cunoaștem că marele lider al muzicii, care conducea corul îngeresc de laudă, a fost îngerul Lucifer, care a păcătuit din prea multă mândrie, preamărindu-se singur, întorcându-se împotriva lui Dumnezeu. Noi trebuie să ne ferim de muzica lui și să ne rugăm pentru eliberarea celor care sunt prinși în acest păcat. […]
[…] Cei mai mulți „artiști” se proclamă promotori de motivație, spiritualitate, etică și credință, însă, poate, nu își dau seama că ceea ce oferă ei, din punct de vedere creativ sau artistic, ademenind publicul slab, dovedește contrariul a ceea ce ei susțin superficial. Acest păcat se numește kenodoxie (slavă deșartă, vanitate). Plăcerea noilor generații o constituie batjocura (după cum crede și preotul și psihologul Rafael Vintilă), în modul conștient sau inconștient. Din această perspectivă, ne putem da seama că muzica autentică ar putea dispărea ușor-ușor din sfera practică și ar putea rămâne doar scrisă sau conservată pe CD-uri, internet și viniluri, casete etc., dacă nu se întâmplă o conștientizare în masă în următoarele două decenii.
Aceeași problemă și amenințare se constituie și la adresa limbii române – diminuarea practicării acesteia. Și iată ce se întreabă cei maturi: oare ce viitor cultural și muzical va avea România, după ce dispărem noi, generațiile contemporane festivalului Mamaia? Va exista muzica doar pe foi? Despre același lucru mă întreb și eu. […]
[…] Unii interpreți cu voci frumoase și talent, care aleg căile tartariene și hadesiene de manifestare și exploatare, ar trebui să cunoască următorul verset: căruia i s-a dat mult, mult i se va cere; și mai mult va fi bătută sluga aceea care a știut voia decât cea care n-a știut (Luca 12; 48). […]
[…] Spun asta pentru unii pseudo-artiști care se simt onorați de milioanele de vizionări ale publicului slab și care, dacă s-ar simți artiști cu adevărat, ar trebui să se simtă și jigniți acum, punându-și talentul în evidență și demonstrând adevăratele valențe care definesc un artist autentic. Până la sfârșitul secolului XX, am tot evoluat din punct de vedere cultural, dar se vede că e greșit să credem că pășim într-o eră a Frumosului cu aceste curente odioase, care nu fac decât să stârnească dorința de supremație, de bani și bogății acumulate pe căi nelăudabile, ideile de ură, xenofobie etc. Aceste curente, probabil, apar pentru că unii (mulți) sunt frustrați, fără o gândire clară, fără înțelegeri, poate și fără educație, fiind automat excluși din grupurile de care au fost interesați inițial, de care vor să aparțină sau, uneori, de către cele elitiste.
Unii au trecut printr-o copilărie grea, renunțând la a se integra în societate o perioadă, acum fiind și ei „motivați”, la rândul lor, de alte personaje care reușesc să se impună, abracadabrant, cu nimic. Vor să aparțină de un grup, colectiv, societate, un curent sau o mișcare, fiind validați, aplaudați și oferindu-li-se un fel dreptate falsă, fără discernământ. Dar comunitatea aceasta crește, unii nu prea știu să ceară ajutor, să meargă la psiholog sau la biserică, mulții fiind ortodocși doar pe foaie, rătăcind credința și devenind adepți ai unor ideologii și confesiuni new age, care produc mari amăgiri și depresii pentru cei care nu dețin cheia de boltă a cunoașterii și credinței. Multe dintre aceste religii și terapii new age (comunități de dezvoltare personală, de cele mai multe ori cu scop de afacere) oferă tehnici prin care efectele se alungă pentru o perioadă, însă cauza rămâne, căci e de nivel spiritual, efectele revin. Indiferent că ne referim la inforenergetică, reiki și alte terapii holistice – acestea se pot practica doar după dobândirea adevăratelor esențe spirituale și morale. Acolo nu se implică nicio energie necreată, ci doar se reprogramează resursele lumești pentru o regenerare temporară. Plecând de la o idee formulată de academicianul Ioan-Aurel Pop, este o greșeală imensă să li se propună copiilor și adolescenților să se aventureze în modernitate fără a cunoaște valorile și tradițiile. Unii se întorc la origini, valori și esențe, bătându-se cu pumnii în cap și aducându-și aminte cu regret de faptul că nu și-au ascultat bunicii, profesorii sau părinții, crezând că vor găsi Monstrul din Loch Ness și se vor poza cu el. Vrei să afli dacă un teritoriu este guvernat bine și dacă poporul său are o morală sănătoasă? Ascultă-i muzica. – Confucius
Franz Brentano susține că muzicalitatea omului este o trăsătură omenească, iar nemuzicalitatea constituie un caz patologic. Cu această idee a fost de acord și Boris Teplov, care adaugă, în cele 5 teze ale sale legate de problema muzicalității înnăscute, ideile că muzicalitatea omului depinde, într-adevăr, de înclinația înnăscută, dar până la urmă este un rezultat al dezvoltării, educației și instrucției; și că problema muzicalității se pune, înainte de toate, în legătură cu calitatea, și nu cu cantitatea.
Sursa – revistatimpul.ro
Leave a Reply