Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, sărbătorim Ziua Imnului Național, binecuvântat prilej de a promova unul din cele mai cunoscute și mai iubite simboluri naționale, dătător de speranță și încredere, semn al demnității și mândriei nationale legitime.
Acum 173 de ani, acest înălțător imn s-a auzit pentru prima data în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, fiind compus de cunoscutul muzician, poet și folclorist Anton Pann, pe versurile jurnalistului şi poetului Andrei Mureşanu, reprezentant de seamă al Revoluţiei de la 1848.
Frumosul și puternicul mesaj patriotic de libertate și demnitate al imnului nostru național ne reamintește mereu de datoria pe care o avem față de generațiile trecute de a duce mai departe valorile în care ei au crezut și pentru care au luptat, iar dintre acestea credința este una fundamentală.
Deșteaptă-te române!, a fost cântat, nu doar în cadrul evenimentelor la care au participat pașoptiștii, dar și în timpul Războiului de Independență, în timpul Primului Război Mondial sau în cadrul Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, din anul 1918.
Cu o mare putere mobilizatoare, prin forța cuvintelor și dinamismul muzicii sale, imnul nostru național reprezintă o odă de laudă adusă celor ce ne-au precedat, un impuls spre a depăși așteptările lor și a înainta, cu mult curaj spre viitor.
Gloria istorică la care acest frumos imn face apel trebuie să fie un permanent îndemn la a ne trăi, apăra și promova valorile noastre naționale, creștine și europene, mai cu seamă prin contribuția pe care o putem aduce la mai binele contemporanilor noștri și la perpetuarea ethosului românesc în cadrul aprofundării unității europene. Sa nu uitam ca tot ce are Europa astazi ca valori superioare se datoreaza credinței și civilizației creștine.
Fie ca, însuflețiți de imnul nostru național, să ducem, mereu, mai departe, cu multă demnitate, mesajul de speranță și încredere în destinul neamului nostru românesc!
Tuturor, vă împărtășesc binecuvântări şi urări de tot binele,
† NIFON,
Arhiepiscop şi Mitropolit
Leave a Reply