Nicolae Florin Preda! Tanar fermier de pe Valea Dambovitei, scrisoare adresata Ministrului Agriculturii!

Sunt un tânăr fermier/pomicultor de pe Valea Dâmboviței, care, de mulți ani, încearcă să găsească și în agricultură o sursa de existență…

Încercăm să ne integrăm și să facem față la evoluția tehnologică, să eficientizăm plantațiile pomicole prin reconversie, să încercăm să ne menținem pe linia de plutire cu ceilalți fermieri din UE, deși nu ne bucurăm de aceleași beneficii și de aceeași susținere.

Privim în ograda celorlalte țări europene și vedem că agricultura este finanțată, sprijinită de stat și subvenționată mult mai eficient, având un rol important și strategic în dezvoltarea economică a fiecărui popor în parte.

În România primim subvenție de aproximativ 130 euro/ha, adică 625 lei și impozitam cu 740 lei/ha suprafețele ce depășesc 1.50 ha, cu alte cuvinte luăm cu stânga și dăm mai mult cu dreapta.

Un mare inconvenient, deoarece nu-mi pot întregi suprafața pentru că depășesc 1.50 ha și sunt nevoit să las terenurile pe numele părinților, al bunicilor și tot așa…

Pentru că nepotismul este la tot pasul, după ce declari suprafețele la APIA, pentru acest sprijin infirm, ți se pun bețe în roate. Urmează controlul în teren unde trebuie să explici de ce 200 – 300 mp de la capetele plantațiilor nu sunt impomate, pentru că nu poți desfășura sau planta o suprafață 100%, trebuie sa întorci utilajele agricole, după care urmează penalizarea… și tot așa, ca la noi!

Am ales sa rămân la țară, gândind că o sa vină vremea când produsele noastre vor fi recunoscute și piața românească va aprecia tot ceea ce este autohton. Însă așteptările nu s-au adeverit, ba din contră.

Și mai rău, de câteva zile ne confruntăm cu un fenomen pe care noi, oamenii simpli nu-l putem controla și anume, grindina.

Tot ce am investit până în prezent: toate lucrările necesare, substanțele folosite, forța de muncă se duc pe apa sâmbetei cu fiecare vijelie și grindina ce cade peste noi.

Cu alte cuvinte, încă un an compromis, încă bun sezon distrus, speranțe năruite și regrete care nu mai rezolva absolut nimic. Cât o mai ținem așa?

Ce mai putem face domnule ministru?

Domnilor guvernanți, nu suntem cerșetori, dar nu se mai poate, ne-a ajuns “cuțitul la os”. Doar băgăm bani, iar profitul se lasă așteptat… și nu mai vine.

Cum putem noi oare să fim competitivi pe o piață europeană liberă, fără sprijin, fără subvenții la același nivel cu cele din UE ?

Cum este posibil să închidem ochii când copiii noștri primesc la școală mere din Polonia, iar noi suntem situați în cel mai mare bazin pomicol din țară, Valea Dâmboviței?

Am înțeles mereu că trebuie să avem răbdare și am așteptat ca lucrurile să se schimbe. Când Unde? Și pentru cine, domnilor guvernanți?