June 4, 2020
News Ticker

Liderul Forțelor Naționaliste, Silviu Crăescu! A venit timpul să ne unim, să ne salvăm singuri viitorul!

Fiți OM și român, domnule Președinte al intereselor străine!

Cu respectul desăvârșit pe care Constituția României suspendată temporar, in această impostură și circ totalitar, nu mă obligă să vi-l port, mă adresez totuși Dvs., în al 12-lea ceas cu domnule Președinte al intereselor străine,
domnule Președinte al intereselor străine,
domnule Președinte al intereselor străine!

Terminați cu circul totalitar și aerosolii urii!

Cine are nevoie de haos?

Se pare al patrulea Guvern al dvs., a găsit soluția de ieșire din criza medicală și economică!

Guvernul dvs., nesăbuit, acum fabrică pe bandă rulantă milioane de euro de la cetățeni din amenzi prin abuz, după ce a plătit în avans pentru înarmare sute de milioane de dolari, ca să avem acum, bani la bugetul de stat pentru sănătate!

Dragi români,

Acum e nevoie mai mult ca oricând de adevăr, solidaritate, empatie și spirit de sacrificiu pentru a ne salva națiunea de inconștiență și nebunia decidenților.

A venit timpul să ne unim, să ne salvăm singuri viitorul

Cei chemați in sprijinul interesului public și național, trebuie să demonstreze aceste virtuți, ei sunt patrioții naționaliști suveraniști!

Vă chem la reziliență impotriva imposturilor!

Trebuie să scăpăm legitim de acești lachei ai intereselor străine!

Domnule Președinte al intereselor străine, Dvs. și camarila dvs., dacă nu oferiți necondiționat tuturor cetățenilor fără discriminare, garanții comunitare, servicii sociale, alimente, medicamente și libertate la viată socială și intimă și la neingrădită credință, de furia românilor, afară din țară, nu vă vor putea extrage nici măcar toate trupele NATO!

Dați-vă in al 12-lea ceas demn și premeditat DEMISIA!

Vă acuz pe Dvs. și pe Guvernul dvs., ce vă dați, prin abuz de incredere, de drept „ai României”, că sunteți de fapt niște jalnici lustruitori de bocanci ai intereselor străine.

Acolo unde vă făceați odată campaniei electorală, azi nu vreți să vă mai aduceți aminte. Vă este frică să intrați în lăudatele spitalele pline cu cetățeni români afectați de gripă.

Căci, Dvs. sunteți un om politic pozitiv, și ne doriți binele!

Patrioți Naționaliști Suveranisti, vigilenți, solidari și uniți, putem fi o singură voce rezilientă! 🇷🇴

Ca Lider al partidului politic patriotic naționalist suveranist Dreapta Republicană, îl acuz pe președintele intereselor străine de impostură și îl intreb cum este posibil să nu fi fost informat privind activitatea militaro-biologică ca act terorist sau ca material biologic scăpat de sub control, acest virus, se pare plasat strategic, acolo unde odată cu desfășurarea militarilor americani participanți, au fost planificate in detaliu inca din 2018 prin “Mobility Plan Acțion” la nivel U.E., cele mai ample manevre militare NATO în Europa, de după cel de al doilea război mondial.

Exercițiul militar Defender 2020, se pare ca a fost anticipat de Romània prin conceptul Urban medical NATO din 2019.

Vă intreb: ne confruntăm cu un atac terorist global biologic sau suntem piese într-un scenariu de război biologic în Europa – UK- SUA, China, Rusia și alte cateva state, unde prima linie de apărare și reacția la criză este prioritar politica NATO cu etape de studiu și testare?

Vedem un NATO scindat care pare că singur s-a comprimat și autoizolat!

Având in vedere decizia înființării în 2021 a Comandamentului NATO de la Sibiu, vă întreb, oare de ce tocmai acum, țara noastră și statele membre și adversare se afla sub un atac al unui așa-zis virus contagios, ce produce în unele cazuri (anatomopatologicefizice) de la om la om pneumonie.

Indiferent de evoluția situației, românii, au invățat o lecție importantă! Ei știu acum că fără o administrație normală, sunt pe cont propriu ca să rămână sănătoși și în viață !

La sfârșitul anului trecut, la Sibiu, România ca furnizor de securitate în regiune din perspectiva siguranței medicale se pare că a anticipat și regândit toate mecanismelor de interconectivitate, inclusiv în ce privește dimensiunea medicală, pe baza platformei, „NATO Urban Medical”.

De ce acum pe timp de scenariu de criză, o țară aliată, prim loială NATO, nu e pregătită, dar nici ajutată?

Deși la sfârșitul anului trecut la discuții tematice au participat numeroși medici, specialiști în administrație, doctori în științe medicale și experți NATO care s-au reunit la Sibiu pentru a supune dezbaterii prin breafing-note în principal cultura de reziliență și securitate medicală urbană, în contextul global NATO 2020.

De la sfârșitul anului trecut, apar informații că s-a creat in România un astfel de ”Hub medical urban în contextul unei posibile contaminării biologice a spațiului euroatlantic”, privind impactul unei pandemiilor globale viitoare care va provoaca crize în lanț, și aflăm că a rezultat necesitatea de a concepe imediat noi mecanisme de interconectivitate și de a identifica/a crea infrastructuri critice medicale alternative, ca fiind componente de securitate și reziliență medical-urbană, care sunt o prioritate strategic majoră, exact ca în situația evoluției pandemiei actuale.

Și asta de anul trecut până în prezent!
Deci se pare ca nimic nu este întâmplător?

În cadrul acestor evenimente de la sfârșitul anului trecut, deoarece se cunoaștea la cel mai înalt nivel vulnerabilitatea sistemul sanitar din România, care se confrunta de ani buni cu o criză medicală majoră, lipsă de personal calificat și prea mulți pacienți în stare critică (nu doar cazuri de Covid-19 -via CoV2-SARS) având la nivel național prea puține locuri în secțiile de terapie intensive, puține aparate de ventilație artificială, cu criza de resursă umană medical, dar și leadership politic medical, astfel, a avut loc reinterpretarea anumitor indicatori strategici medicali, prin urgentarea operaționalizării de infrastructuri critice medicale alternative la nivel urban, care să se fundamenteze pe cei 5P -potrivit declarației președintelui Organizației Mondiale de Sănătate (OMS) (n.n. Prevenție, Pregătire, Sănătate Publică, leadership Politic și Persoane).

Aceste aspecte au fost discutate la sfârșitul lui 2019, la Sibiu in cadrul tematic: „NATO Urban Medical”.

Concluziile de la Sibiu (2019), impuneau așa cum probabil bine știați, a se crea urgent noi infrastructuri critice medicale deindată.

Oare de ce???
Dar astazi este evident!

Sigur au ajuns și la Dvs. Informările, cu o soluție viabilă privind o eventuală criza medicală, care ar viza prin extensie și transformarea hotelurilor, unităților militare și posibil a școlilor în secții de terapie intensivă concomitent cu convertirea unor fabrici în producători de aparate de ventilație artificială sau alte tehnologii medicale necesare în gestionarea unei crizei medicale și reziliență urbană .

Știați că au fost propuse soluții ca sectorul hotelier să fie updatat pentru a fi converti în situații de criză în infrastructura critică medicală (n.n. prin transformarea unor hoteluri în spitale urbane alternative)”, unitatea hotelieră ”RAMADA SIBIU fiind ”PRIMUL HOTEL ACREDITAT NATO”- care deja a oferit din acestă perspectivă acum prim suport autorităților publice locale pentru cazarea persoanelor sosite din zona de risc.

Urma ca după orașul Sibiu, cateva fabrici cu comenzi guvernamentale, terțè părți de infrastructură, lanțuri de distribuție mărfuri ( alimentare si non-alimentare și firme de curierat), și hotelurile peste 3 stele transformate ca filtre si protocoale de barieră in adevarate centre de refugiu ( carantină) chiar și unele spitalele civile și militare de campanie (protectie biologică) să primească acreditare NATO.

Sibiul, orașul drag Dvs., se pare că, a fost primul unde s-au acreditat facilități NATO pe timp de pace ( cu măsuri medicale de posibil atac terorist biologic și cu măsuri de reziliență urbană), urmând ca în următoarele luni pe întreg teritoriul național, să se construiască rețeaua de reziliență urbană.

Ceea ce posibil înseamnă că la Sibiu nu vom auzi de niciun caz morbid!?

Se pare că, nimic nu este întâmplător

Vă intreb domnule Președinte al intereselor străine, dacă aveați toate informațiile din luna ianuarie 2020, de ce ați pierdut atâta timp?

Acum, strigă de foame copii și ne mor în case bătrânii !
Și avem nevoie de adevăr…
Vă rog, să îmi răspundeți!

Da. Dvs. și camarila dvs., sunteți pregătiți pentru orice, alături de un Parlament laș, aflat la final de mandat, ați luat și impus românilor măsuri de urgență în detrimentul principiilor drepturilor și libertăților fundamentale garantate de Constituție, pedepsind Democrația motivînd grija dvs. pentru sănătatea românilor.

În acest timp cât românii sunt ținuți in case se pare de o propagandă ce o numiți troll rusă, ce a provocat voit panica, în timp jocurile militare NATO își desfășoară nestingherit planul, iar activitățile militarilor au trecut la nivelul low-level.

Consider că Dvs., puteați evita panica, trebuia doar să va asumați rolul de comunicator, și sa explicați tuturor cetățenilor faptul că, nu stăm în casă pentru că virusul este ucigaș. Adică nu este atât de ucigaș pe cât pare. Noi stăm în case, pentru că nu există suficiente paturi în ATI pentru noi, dacă ne îmbolnăvim. De aceea stăm în case, pentru că virusul este extrem de contagios și, efectiv, nu există paturi și ventilatoare pentru un număr mare de îmbolnăviri simultane. De aceea stăm în casă.
Era mai corect așa!

Democrația nu poate funcționa închizând temporar oamenii în casă, interzicând practicarea religiei, năucind economia.

Scenariul specialiștilor de renume, vehiculat, al atacului terorist biologic la nivel global se dovedește o armă dirijată și împotriva populației României, ce se pare ca vă servește ca o mănușă intereselor, planurilor și scopurilor Dvs,.

Ca prin teroare, frică si teamă la sfârșitul jocului, Dvs. cu militari alături de tehnica grea in mediul urban, iar noi fiind dezarmați fără libertăți și drepturi temporare și mai puțin semnificativ ca numar, Dvs. în numele salvarii sănătății noastre, să vă declarați salvatorul tăcut al națiunii noastre, iar noi cetățenii de bunăcredință , singurii răspunzători.

Vă intreb, în starea de urgență instituită de Dvs., s-a legiferat cumva eutanasia de stat, pentru orice cetățean român, ce depășește vârsta de 65 de ani?
Majoritari ai electoratului de stânga?

Ați legiferat Dvs. distanțarea socială chiar și in Casa Domnului!

Ați suspendat Dvs., politica interesului cetățeanului!

Ca Lider naționalist, am libertatea de conștiință și dreptul de a mă exprima și de a mă implica politic pentru toți cetățenii români pe care îi reprezint, a celor ce mă urmează pentru a reda Republicii România gloria binemeritată!

În asemenea momente de răscruce pentru neamul și patria noastră, nu se poate suspenda vocea patriotică naționalistă suveranistă și activitatea politică a fiecărui cetățean român, de nicio ordonanță militară.

Nu aveți scuze, că nu ați fost informat cel puțin din luna februarie de pericolul ce ca veni. Dar se pare că sunt voci politice ale adversarilor Dvs., care afirmă că tocmai Dvs, ați dorit să aruncați Republica România în alegeri anticipate pentru că Dvs, vă doreați Guvernul Dvs!

În loc să prealarmați și să pregătiți populația și să faceți stocurile necesare și să luați imediat măsurile preventive, ați plătit în avans sute de milioane de euro pentru o superînarmare a țării, colosală, pe timp de pace și ați favorizat companiile multinaționale ce șantajează statul…, ce ne folosesc resursele și forța de muncă bine calificată, voit ieftină și slab protejată de legislatia actuală, dar posibil Dvs., știați care va sunt limitele, sunteți un simplu bine protejat f/actor dintr-unul din scenariile cu regia din spatele jocurilor politice euroatlantice in România.

Atacul contagios global cu virusul mutant Cov2-SARS, afirmă mulți experți și specialiști în inteligence,… este o adevărată armă militară biologică, folosită acum de toata lumea pentru a-și regla conturile, deficitul și problemele economice, a arătat adevăratele probleme de construcție politico-financiar-bancară- economico-socială și militară ⁰¹ale tuturor țărilor NATO și nealiniate in contextul geopolitic mondial de razboi bilogic nedeclarat care se va sfârși cu un Tratat supervizat de ONU.

Atunci, dacă nu este o simulare, și nu este o reală stare de război biologic angajată de blocul NATO cu un inamic inteligent invizibil cu sute de mii de cetățenii infectați și cu zeci de mii de victime colaterale, atunci înseamnă că partenerii și aliații ne-au lăsat in cele mai dificile momente pe cont propriu!

Aveți voie să ne spuneți adevărul?
Va urma vaccinarea obligatorie și în loc de cătușè (o brățară medicală), austeritate câțiva ani, șomaj generalizat, sărăcia in formă agravantă și foametea, sau posibil va urma sanitar o reformă statală și monetară inevitabilă?

Posibil NU aveți voie să îmi răspundeți, pentru că sunt un naționalist convins pe deplin și pentru totdeauna filoromân!.

Posibil de aceea nu ați avut curaj să cereți statelor nealiniate China, Rusia, Venezuela și Cuba ajutor medical și umanitar.

Chiar dacă nu este 1 Aprilie 2020, acuz că prin măsurile impuse unele de genocid (moral), totură psihologică și discriminare împotriva tuturor cetățenilor români, ați pierdut încrederea noastră cu tot Grupul Dvs. de Comunicare Strategică!

Garantarea sănătății, libertății de exprimare și de conștiință, libera circulație si securitatea juridică sunt esențiale într-o democrație tânără ca a noastră, mai ales in aceste vremuri incerte.

Vă aduc la cunoștiință Dvs. domnule Președinte al intereselor străine, ca reprezentat al unui regim politic progresist totalitar care nu se mai bucură de încrederea cetățenilor români, faptul că, prin măsurile de urgență luate prin emiterea de ordonanțe militare cu recomandări, ce vin cu clarificări a celor vechi, numai Dvs. sunteți vinovat dacă veți aduce haosul cetățenilor închiși în case, la liber în stradă cu puscăriașii.

Domnule sănătos Președinte al intereselor străine, românii bolnavi de sărăcie, vor sa simtă ajutorul real șî siguranța statului prin măsurile luate.
Dvs., din postura de Baron-Central, le oferiți ca adevăr, impostura!

Domnule Președinte al intereselor străine românilor de pretutundeni, acum, târziu dar mai bine decât niciodată, românii vor de la Dvs., respectarea jurământului privind garanția și asigurarea, siguranța și securitatea, ordinea și apărarea, grija protejării lor, de către statul român căruia i-au plătit tva, amenzi, taxe și impozite și Dvs. salariul!

Cine îi apără pe cetățenii români de Dvs., de camarila dvs. și de băncile străine care pe toți acum, ne șantajează?

Chiar și Virusul, ar muri pe loc dacă ar intra în aceste bănci mafiote, ca și client!
Nu mai amintesc de spitalele( abatoare) unde doctori incompetenți, acum dezertori, ce nu-și cunosc pinul bancar trăind pe ciubuc și din mari spagi pentru bune tratamente acordate bolnavilor.
Virusul ar deceda pe loc dacă ar intra odată cu pacienții in spitalele pline de infectii grave nazocomiale. Spitale ciubuc, unde te culci noaptea sănătos și a doua zi te trezesti mort!
In spitalele (abatoare) dacă nu ai asigurarea medicală privată si ajungi fără șpaģă viu, ai 99% șansa fără să oferi șpagă, să ieși mort!

Dumneavoastră și echipa de comunicatori strategici repetenți ( toți cu diplome internaționale și doctorate externe), ce ne vorbiți din spatele ecranelor blindate în înstituită stare de urgență ascunși confortabil în buncăre, în vilele și în palatele lui Ceausescu păziți de o armată garantată cu pensii speciale, fără pic de rușine, garantați prin ordonanțe militare doar sănătatea băncilor străine prin plăți la dobândă la dobândă și exportul companiilor străine de profit, cărora le protejați transferurile de capital în afara granițelor României pe timp de criză sanitară, fără o suprataxă de impozitare făcându-vă ca nu știți nimic de preturile speculative pe care le încurajați prin nestoparea lor.

Dar posibil faceți asta ștind ca este totul o simulare a unor periculose și întunecate strategii militare, unde pierderile colaterale de cetățeni ce oricum sunt datori cu o moarte, sunt quantificabile.

Domnule Președinte al intereselor straine, Dvs., ca protectorul națiunii, de săraci și de cei fără apărare în fața opresiunii guvernamentale tocmai pentru sănătatea lor, nu spuneți nimic.

Da. Dvs. sunteți de un calm pragmatic și o zero calculată compasiune umană!

Acum Diaspora a primit recunoștiința pentru votul decisiv ce v-a adus la putere nemeritat in 2020!

Și de ea v-ați debarasat!

Zero interes, căci ați folosit-o, discriminat-o și abandonat-o la granițe!

Vorbe, vorbe, vorbe …
Bâlbe și inacțiune.

Dar cu zâmbetul pe buze, Guvernul impus de Dvs., ne urează oficial condoleanțe!

Dvs și camarila dvs., ați pasat răspunderea crizei de sănătate publică pe seama cetățenilor români de bunăcredință!

După ce ați închis parțial granițele, acum închideți temporar economia!

Disperați de ce se întâmplă, cetățenii români sunt plini de temeri și frici.

Ne distanțati social, apoi faceți apel la unitate!

Ați divizat pe tineri de bătrâni!

Ați divizat toată societatea!

Dar ați unit toate instituțiile de forță și toate armele sub comanda dvs. și a camarilei dvs. politice.

Nevinovat, ne spuneți acum în timpul molimei: NU este momentul rafuielilor politice!

Da. Aveți dreptate!

Acum nu este momentul potrivit deși prezența Dvs., in fruntea statului daunează grav sănătății democrației!

Dar vă asigur că dvs. și camarila dvs. anti-creștină, anti-națională și anti-tradițională, veți deconta politic și cu toți veți plăti atunci când se va sfârși acest nemeritat coșmar…

Fac un apel la Guvernanți!!! Fiți patrioți, aruncați voi primi, steagurile străinilor, ce ne-au abandonat, de pe toate instituțiile publice, căci oricum o vor face sănătos și in mod legitim și patriotic – românii naționaliști suveraniști!

Uniți suntem invincibili!

Dumnezeu să ne ajute!

 

Silviu Crăescu

Președinte
Partidul Dreapta Republicană

 

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1