March 28, 2024
News Ticker

Deputatul PSD, Claudia Gilia: “Suport alimentar pentru prescolarii si elevii din 50 de scoli!”

Guvernul PSD-ALDE a aprobat, pentru al treilea an consecutiv, acordarea unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 50 de școli!
O masa caldă sau un pachet alimentar diversificat înseamnă un real ajutor pentru viitorul tinerei generații. Pentru a generaliza un astfel de proiect, este nevoie de testarea acestuia pe o perioadă mai lungă de timp. Responsabilitatea este una mare, de la an la an putându-se rezolva problemele apărute în lanțul de achiziție, al celui de distribuție sau se pot remedia problemele logistice (de la cantine, săli de mese sau necesitățile elevilor din anumite zone).
În ultimii doi ani, proiectul pilot a înregistrat un real succes în cele 50 de școli în care a fost implementat. În acele comunități a scăzut abandonul școlar de la 6,1% la 1,3%, iar un procent de 95% dintre participanți au apreciat că programul a fost excelent. S-a diminuat absenteismul și s-au redus întârzierile la ore, iar copiii au îmbrățișat un mod de alimentație sănătos. Fiecare copil implicat în acest program va primi o masa în valoare de 10 lei, astfel, școlile putând dezvolta și un program de tipul ”Școala după Școală”, pentru a veni în sprijinul părinților care muncesc și al elevilor ale căror rezultate la învățătură vor crește. Bugetul proiectului a crescut de la 30,7 milioane de lei la 46,7 milioane de lei.
În județul Dâmbovița de Programul pilot de acordare a unui suport alimentar vor beneficia cei 286 de copii ai Școlii Râncaciov din Comuna Dragomirești.
Pe lângă acest proiect excelent, amintesc și alte câteva proiecte și măsuri implementate de Guvern:
•​suplimentarea fondului pentru programul social de acordare a rechizitelor şcolare și creșterea numărului elevilor din ciclul primar și gimnazial care vor beneficia de ghiozdane și materiale necesare pentru școală (la nivelul întregii țări, în anul școlar 2018-2019, 360.000 de preșcolari și elevi beneficiază de rechizite și ghiozdane).
•​aprobarea OG prin care se permite primăriilor de la nivelul comunelor, orașelor și municipiilor să beneficieze de fonduri europene pentru implementarea ”Programului pentru școli al Uniunii Europene” prin hotărâre a consiliului județean sau a consiliului general al Municipiului București, după caz. Decizia este mai aproape de autoritățile locale – ceea ce înseamnă o implementare mai riguroasă și susținerea agenților economici locali.
Educație se face pentru tânăra generație, ea nu trebuie politizată.
Implicarea fiecăruia dintre noi contează.

Deputat Claudia Gilia – Vicepreședinte PSD Dâmbovița și președinte OFSD Dâmbovița

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1