April 26, 2024
News Ticker

Youth For Understanding NATO! Conferință la Universitatea Valahia din Târgoviște

La Universitatea “Valahia” din Târgovişte s-a desfășurat Conferința „Youth For Understanding NATO” („NATO pe înțelesul tinerilor”).

În cadrul evenimentului au avut loc o serie de comunicări științifice, prezentare de filme documentare și discuții interactive.

Conferința a debutat cu discursul fostului Secretar de Stat MAE, Ștefan POPESCU, privind relația NATO-UE. Acesta a vorbit despre organizarea Tratatului Nord-Atlantic, despre relațiile internaționale și diplomație. În ceea ce privește țara noastră, acesta a menționat că era vazută ca o „țară de frontieră”, iar „NATO promitea asigurarea prosperității cu armament, cu pregătirea și formarea personalului din armată, astfel încât, România să ajungă la nivelul Marii Britanii, al Rusiei etc.” Un exemplu de sprijin a fost cel acordat în cazul incendiului din Colectiv, când NATO a trimis aeronave pentru transportarea răniților în spitalele din afara țării.

În continuare, Mihai PĂDURARU, analist de intellingence, a conferențiat despre „NATO și noile amenințări specifice războiului hibrid.” Mihai Păduraru, vicepreședinte și membru fondator al Camerei de comerț și industrie România-Turkmenistan, s-a specializat în operații inteligente și analize economice, obținând licența în criminologie la Colegiul Stonebridge, Marea Britanie. În prelegerea sa a vorbit despre noul tip de război, despre atacurile cibernetice, terorismul global, securitatea mediului, crizele economice. Războiul informațional exploatează direct sau indirect  vulnerabilitățile sistemelor politice, militare și sociale. Mihai Păduraru a ținut să încheie cu o serie de recomandări strategice pentru reducerea vulnerabilităților în acest război hibrid.

Dragoș SASU VULVARA este expert comunicare și jurnalist de război, prezent în februarie 2014 în Ucraina, la răsturnarea regimului pro-rus, soldat cu manifestări de stradă și decese ale protestatarilor. Într-un filmulet documentar a prezentat aceste evenimente, subliniind faptul că, în cazul unui război, România nu se poate apăra singură, motiv pentru care se încearcă fructificarea relațiilor cu NATO.

Analistul politic și președinte al CEIA, Răzvan MUNTEANU, a susținut o prelegere cu tema „We are NATO – Creșterea rezilienței prin dezvoltarea gândirii critice”. Subiectul dezbatut a fost poziția Rusiei față de NATO.

Conferința s-a încheiat cu discursul domnului prof. univ. dr. habil. Silviu MILOIU privind „Grupul de la Vilnius și integrarea în NATO a statelor din Europa Central-Răsăriteană”.

Conferința este parte a proiectului Youth For Understanding NATO #YFUN,

finanţat de către NATO prin programul de diplomaţie publică. Scopul proiectului este

acela de a conştientiza rolul Alianţei pentru tinerii cu vârse între 16 şi 24 de ani.

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1