April 19, 2024
News Ticker

La Mulți Ani! IPS Părinte Arhiepiscopul Târgoviștei, Nifon, 10 ani de la acordarea titlului de Mitropolit

Se împlinesc 10 ani de la acordarea titlului de Mitropolit, Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Nifon, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în Catedrala din Târgoviște.
Această zi are, pentru clerul și credincioșii din Arhiepiscopia Târgoviștei, o însemnătate aparte, deoarece Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care l-a ales Mitropolit, la propunerea Preafericirii Sale, a recunoscut întreaga activitate pe care Înaltpreasfinția Sa a desfășurat-o în slujba Sfintei Biserici și a neamului românesc.
De fiecare dată Ierarhul nostru mulțumește preoților pentru sprijinul permanent pe îl are din partea lor, căci mărturisirea Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos este împlinită în viaţa credincioşilor prin slujirea preoţilor sub oblăduirea arhiereilor din fiecare eparhie.
Așa a făcut și astăzi, în cadrul Conferinței Pastoral Misionare cu preoții din Protoieriile Găești și Târgoviște Nord, arătând și ,,necesitatea aprofundării unității naționale în acest An Centenar, în realizarea marilor proiecte ale neamului nostru, prin solidaritate, precum și prin contribuția responsabilă la construirea prosperității țării, în respect față de adevăr și dreptate”.
Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să-i dăruiască îndelungată arhipăstorire, pace, sănătate și bucurie! Să ne trăiți intru multi și fericiți ani!

Ionuț Ghibanu – preot vicar eparhial Arhiepiscopia Târgoviștei

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1