March 29, 2024
News Ticker

ISU Basarab I Dâmbovița! Echipajele SMURD, intervenții în peste 100 de cazuri medicale

În săptămâna 22 – 28 ianuarie, echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al Judeţului Dâmboviţa au fost solicitate şi au intervenit la următoarele evenimente: 9 incendii la gospodăriile populaţiei (locuinţe, anexe gospodăreşti, plante furajere),  5 acţiuni pentru asigurare zonă, 10 acţiuni pentru asistenţă persoane şi 1 misiune pirotehnică.

Echipajele SMURD din cadrul I.S.U.”Basarab I” Dâmboviţa au fost solicitate şi au intervenit în această perioadă la 129 cazuri medicale.

Personalul Inspecţiei de Prevenire a desfăşurat, în perioada menţionată, următoarele activităţi preventive: 2 controale pe linia prevenirii incendiilor şi 4 controale pe linia avizării – autorizării, fiind aplicate 20 sancţiuni contravenţionale principale. Nu au fost aplicate sancţiuni complementare.

Totodată, pe timpul controalelor au fost desfăşurate şi activităţi de informare preventivă, fiind executate exerciţii de evacuare şi exerciţii de intervenţie cu personalul aflat la locul de muncă.

ATENŢIE la sistemele de încălzire!

Având în vedere faptul că în această perioadă, a sezonului rece, majoritatea incendiilor de la locuinţele şi gospodăriile cetăţeneşti se produc din cauza sistemelor de încălzire, I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa recomandă cetăţenilor care utilizează pentru încălzirea locuinţelor sobe, aparate ori mijloace electrice de încălzire, să respecte următoarele măsuri specifice de prevenire a incendiilor de locuinţe:

  • Asiguraţi verificarea, repararea, izolarea termică și curăţarea periodică a sobelor și a coșurilor de fum – numai cu personal autorizat;
  • NU folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
  • NU folosiţi soba decât cu uşiţa închisă;
  • Aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei de vizitare;
  • NU aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;
  • Stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
  • NU adormiţi niciodată cu focul sau cu jarul aprins în sobă;
  • Verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau cumpăraţi-vă altele noi;
  • NU aşezaţi aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile;
  • Decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi;
  • NU lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă ori aparatele de încălzire electrice în funcţiune.
Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1