March 29, 2024
News Ticker

Stop Manipulării! APIA reacționează virulent la atacul premierului Mihai Tudose

PROTESTATARII APIA ÎI RĂSPUND FURIOȘI PREMIERULUI MIHAI TUDOSE! AGROINFO a primit la redacție un răspuns la atacul lansat de prim-ministrul Mihai Tudose la adresa protestatarilor din Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Vă reamintim că angajații APIA au protestat în Piața Victoriei din București, lângă Guvern, pe 29 noiembrie, în timp ce Executivul se afla în ședință. Prim-ministrul Mihai Tudose i-a văzut și le-a dat replica: un director APIA din teritoriu are un salariu de 12.498 de lei, ia cât un ministru.

Inserăm mesajul trimis către AGROINFO de un consilier județean APIA.

Ziua de 29.11.2017 a fost dominată de protestul funcționarilor din centrele județene APIA, protest generat de salarizare. Ca răspuns la revendicările salariaților APIA, domnul premier Mihai Tudose a afirmat public că protestul nu este îndreptățit și asta deoarece un director județean are un salariu de 12.497 lei, cât un ministru.

De asemenea, în spațiul public au fost lansate informații cu privire la câștigurile salariale ale angajaților APIA – MINIM 5000 lei plus bonusuri de peste 40% care se adaugă veniturilor lunare.

Pentru informarea corectă a opiniei publice trebuie să se facă o analiză obiectivă, lipsită de patimă și orgolii, analiză care șă aibe la bază date reale, verificabile.

Analiza pe care o voi face are la bază legea salarizării și anume Secțiunea a 2-a Principiile sistemului de salarizare

Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii:

b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare și instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție
c) principiul egalității, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală
d)principiul importanței sociale a muncii, în sensul că salarizarea personalului din sectorul bugetar se realizează în raport cu responsabilitatea, complexitatea, riscurile activității și nivelul studiilor
e)principiul stimulării personalului din sectorul bugetar, în contextul recunoașterii și recompensării performanțelor profesionale obținute, pe baza criteriilor stabilite potrvit legii și regulamentelor proprii

Agricultura românească beneficiază de fonduri europene nerambursabile, fonduri care sunt atrase prin două instituții și anume APIA, fonduri FEGA, respectiv AFIR, fonduri FEADR.

Să analizăm salarizarea celor doua instituții- salarii nete lunare
                                    APIA    AFIR
Consilier superior      5366   6814
Șef serviciu                7418   8589
Director județean     8376    9651

SALARIU NET MINISTRU AGRICULTURII : 10.679 lei

La aceste drepturi salariale, salariații de la AFIR beneficiază de bonusuri lunare cuprinse între minim 1200 lei și maxim 3000 lei.

La APIA nu se mai acordă prime și nu se mai plătesc orele suplimentare din data de 30 iunie 2010.

Organizarea celor două instituții este oarecum asemănătoare:
– APIA – aparat central și 42 centre județene cu personalitate juridică
– AFIR – aparat central- 13 direcții specializate, 8 centre regionale și 41 oficii județene fără personalitate juridică.

ACTIVITATEA DESFĂȘURATĂ
AFIR
Stadiu implementării PNDR -2014 – 2020 la data de 23.11.2017

– Proiecte depuse : 43.136 cu o valoare de 6.910.744.094 euro/1052 cereri pe județ
– Proiecte selectate : 20.403 cu o valoare de 3.005.179.875 euro/497 cereri pe județ
 
Proiecte contractate
– Proiecte contractate în derulare și finanțate : 19.662 cu o valoare de 2.472.945.277 euro
– Proiecte finanțate : 999 cu o valoare de 137.746.739 euro
– Proiecte reziliate :58 cu o valoare de 21.236.782 euro
Proiecte transferate
– Proiecte contractate în derulare și finanțate : 22.643 cu o valoare de 436.636.375 euro
– Proiecte finanțate : 16.782 cu o valoare de 172.181.023
– Proiecte reziliate : 3.233 cu o valoare de 22.596.005 euro
Plăți efectuate : 1.990.075.852 euro, din care 803.631.709 ( 40,38%) măsuri delegate APIA
Plăți efectuate tranziție: 590.166.954 euro, din care 366.380.416 euro(62,08%) măsuri delegate APIA

Măsurile delegate sunt acele măsuri finanțate din fonduri FADER care sunt contabilizate ca realizări AFIR, dar care sunt instrumentate de APIA.
– Măsura 14 (fostă măsura 215) – Plăți privind bunăstarea animalelor
– Măsura 8 – Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite
– Măsura 15 –  Schema de ajutor de stat-Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor
– Măsura 10 – Ago-mediu și climă
– Măsura 11 – Agricultură ecologică
– Măsura 13 – Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constângeri specifice

APIA

– Cereri primite și procesate pentru autorizare la plată: 905.331/21.556 cereri pe județ
– Avans campania 2017 : 959.740.572,23 euro pentru 743.939 fermieri, în luna decembrie urmând să înceapă  plata integrală a subvențiilor.
– Cereri primite și procesate pentru alte subvenții : aproximativ 150.000/ 3570 cereri pe județ
– Investiții și asigurări în sectorul vitivinicol
– Program național apicol
– Programul pentru școli – lapte, fructe și măsuri adiacente
– Măsuri cu caracter excepțional pentru compensarea pierderilor în sectorul producției de lapte, al cărnii de porc și în sectorul producției de fructe și legume
– Acciza redusă pentru motorina utilizată în agricultură
– Ameliorare rase animale
– Rentă viageră

Trebuie menționat că o cerere depusă la APIA este sinonimă cu contactul direct și consilierea fiecărui fermier indiferent de forma de sprijin accesată.

Procesul de autorizare la plată presupune pe lângă verificarea administrativă și controlul în teren, control efectuat pentru 24.263 fermieri în control casic și 75.599 fermieri controlați prin teledetecție.

Controlul a presupus identificarea și măsurarea la fața locului a 598.595 parcele agricole.

Pentru a putea finaliza acțivitățile de primire – instrumentare administrativă – control – valorificare rezultate control-cu finalitate  plată  avans pentru fermieri, activități derulate în perioada 1 martie – 15 octombrie, funcționarii APIA au prestat mii de ore suplimentare neplătite, ore efectuate pe teren cu program de zi lumină la temperaturi caniculare, fară repaus săptămânal și au rămas de asemenea cu mii de zile de concediu neefectuate

Conform datelor oficiale APIA a atras, în 2017, 2,309 miliarde euro fonduri FEGA, la care se adagă 0,6 miliarde euro fonduri FEADR- măsuri delegate – cu un personal ce numără aproximativ 4.800 funcționari.

Dacă facem un calcul simplu fiecare funcționar APIA a atras la bugetul național peste 600.000 euro având o încărcătură de aproximativ 220 cereri/salariat, mult peste media europeană.

Trebuie menționat ca fondurile europene nerambursabile atrase de APIA se concretizează în profit net pentru fermierii români. Foarte important este faptul că APIA funcționează ca un tot unitar, atragerea fondurilor europene presupunând în egală măsură munca tuturor funcționarilor, indiferent de locul de muncă – centru local- centru județean sau aparat central. Această realitate impune în mod obiectiv o salarizare unitară a tuturor funcționarilor, indiferent de locul lor de muncă.

În data de 4 martie 2017 domnul ministru Petre Daea spunea:,, Am facut demersul juridic necesar pentru a vă introduce într-o altă grilă de salarizare. Pentru că, între dumneavoastră și AFIR, instituția în care lucrați și cealaltă la care am făcut referire, sunt diferențe. Sunt structuri foarte importante pentru țară, iar APIA e cea mai numeroasă și cea mai bine reprezentată în teritoriu dat fiind faptul că are și rețea de centre locale.

În final vă rog să răspundeți la următoarea întrebare:
CE SALARIU AR PRIMI ÎN MEDIUL PRIVAT UN ANGAJAT CARE ADUCE PATRONULUI  UN VENIT LUNAR  DE 50.000 EURO? NU CRED CĂ 1.200 EURO.

Dacă în continuare credeți că funcționarii APIA sunt salarizați exagerat și nemeritat vă rog să vă uitați încă o dată la Principiile Legii salarizării și apoi să faceti o comparație între salariile noastre și salariile celor de la ANZ și DSVSA.

Cu stimă, consilier județean APIA

 

sursa: agroinfo.ro

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1