April 19, 2024
News Ticker

Trupa lui Cristi Bălașa, aproape de podium! FC Aninoasa – ACS Sirineasa 2-0

FC Aninoasa a găsit din nou cheia succesului în campionat după două înfrângeri consecutive. Echipa din vecinătatea Târgoviștei s-a situat la înălțime în etapa a 22-a și a trecut de ACS Șirineasa, cu scorul de 2-0. Elevii lui Cristi Bălașa și-au asigurat toată zestrea de puncte cu vâlcenii în prima repriză. După un început foarte bun de joc, Aninoasa a deschis scorul prin Maican (9), în urma unei execuții pretențioase din marginea careului. “Trasorul” acestuia a intrat în poartă cu ajutorul barei laterale, după ce a fost bine plasat în stânga lui Teodorescu. Cernea și compania au majorat scorul cu „lanterna” seriei pe final de repriză, când Calofir a șutat fără speranțe în poarta vâlceană, după ce s-a desprins dintre apărătorii adverși (43). Tot în prima repriză, Aninoasa a mai avut posibilitatea de a mai înscrie, dar Călinescu (3), Neaga (4), Cernea (8), Maican (15, 44), Calofir (24)și  Marina (24) au irosit cu nonșalanță ocaziile avute. Trupa lui Bălașa a arătat un fotbal spectaculos și în actul secund, dar golul a lipsit cu desăvârșire. La fel ca în ultimele două jocuri, Aninoasa și-a creat numeroase faze de poartă,  dar acestea au rămas nefructificate pe tabelă. În debutul reprizei a doua, Maican a expediat mingea în transversală din 7-8 metri, în urma unei faze lucrate ca la carte (49). Până  la final, dintre componenții Aninoasei și-au mai încercat norocul la buturile lui Teodorescu, Grigorescu (54), Cernea (67), Marina (71, 85) și Calofir (81), dar nici unul nu a mai găsit ținta căutată. De partea cealaltă, vâlcenii nu au avut nici un șut pe spațiul porții lui Bărboiu, iar Marin (3), Horumbă (13), Neacșu (65), Marinescu (66) și Preda (77) au trimis de fiecare dată, pe lângă sau peste. În urma succesului cu Șirineasa, Aninoasa s-a apropiat din nou de podium, urcând pe locul 4, cu 30 de puncte strânse. Următorul meci pentru echipa de lângă Târgoviște va fi, în deplasare, în compania lui CS Mioveni II, programat în Vinerea Mare a Paștelui.

FC Aninoasa – ACS Șirineasa    2-0 (2-0)

Marcatori: Maican (9), Calofir (43).

Aninoasa: Bărboiu – Marina, Neaga, Coman – Călinescu, Grigorescu, Ștefan, Cernea (81 Enescu) – Neguț (75 Dinu), Maican (61 Pahonțu), Calofir (86 Rusu). Antrenor: Cristian Bălașa.

Șirineasa: Teodorescu – Lăzărescu, Popescu, Neacșu, Răcăreanu – Horumbă (50 Tilioiu), Constantinescu (46 Preda), Ciocotoiu (60 Chiripuș -65 Marinescu), L. Săraru – Marin, Tomescu. Antrenor: Gabriel Mangalagiu.

Stadion “Comunal” – Aninoasa. Spectatori: 200.

Au arbitrat: Sergiu Anton (București) – Lucian Țuțu (Tărlungeni), Claudiu Șchiopet (Brașov). Observatori FRF: Cătălin Cotora (Craiova) și Marian Mihail (București).

Cartonașe galbene: Călinescu (20), Cernea (63)/ Popescu (32), Ciocotoiu (34), Horumbă (40).

Ionuț Parghel

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1