April 25, 2024
News Ticker

Exclusiv! Află cine sunt viitorii 2 noi consilieri județeni PSD Dâmbovița

Adrian Țuțuianu, după 4 ani și jumătate, a condus pentru ultima oară ședința Consiliului Județean, urmând să demisioneze din CJD după data de 31 decembrie în favoarea mandatului de senator PSD de Dâmbovița. Până la alegerea viitorului președinte CJD, în persoana actualului vicepreședinte Alexandru Oprea, căruia îi vor fi delegate atribuțiunile de serviciu, secretarul executiv al PSD Dâmbovița va conduce administrația județeană, alegerea viitorului șef al CJD urmând să se producă la prima ședința CJD a anului viitor, programată pentru data de 10 sau 11 ianuarie.

 În aceste condiții, (și) după demisia vicepreședintelui Corneliu Ștefan din CJD, următorii doi consilieri județeni PSD Dâmbovița vor fi Alin Nițescu și Cornelia Stan, ce vor urma să depună jurământul de credința în fața colegilor aleși județeni.

 “Sunt convins că domnul Alexandru Oprea va fi un președinte foarte bun și că Gilia Claudia și Manole Alin vor fi vicepreședinți foarte buni“, a declarat senatorul Adrian Țuțuianu-președinte PSD Dâmbovița.

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1