June 23, 2018
News Ticker

Jandarmeria Dâmbovița! Ionuț Timofte, record de cursa la Semimaratonul Târgoviște

Plutonierul major Timofte Ionuț a reprezentat anul acesta Jandarmeria la a III-a ediție a semimaratonului Târgoviște – o competiție care a presupus parcurgerea mai multor probe pe categorii de vârstă, de la sub 15 ani până la 60+.

Competiția s-a desfășurat duminică, 20 mai, pe un traseu stabilit de organizator în municipiul Târgoviște.

Jandarmul dâmbovițean a intrat în concurs la categoria Open, individual, care a constat în parcurgerea unei distanțe de 21 km, al cărui timp maxim de parcurgere a fost limitat la 3 ore și   s-a clasat pe locul 1 din peste 100 de participanți, obținând un timp de 1 oră, 13 minute și 48 de secunde.

Pasionat de alergare, subofițerul va participa în perioada 12-15 iunie a.c., la campionatul naţional de atletism organizat de Ministerul Afacerilor Interne, iar pe data de 16 iunie a.c., la maratonul montan – “Sky Race Intersport”, categoria “Salvamont – Jandarmerie”, desfășurat în Munții Retezat, care va consta în parcurgerea unui traseu de 28 km, particularitatea acestei competiții constând în alergarea montană la o altitudine de peste 1500 m.

Plutonierul major Timofte Ionuț îşi desfăşoară activitatea în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean “Mircea cel Bătrân Dâmbovița din anul 2006. Timp de aproape 4 ani, subofițerul a participat la peste 40 de competiții (semimaratoane pe asfalt, maratoane pe asfalt, martoane montane și crosuri), la care a obținut rezultate notabile.

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1