May 27, 2018
News Ticker

Primarul orașului Castellon de la Plana, Amparo Marco Gual, vizită la Universitatea Valahia Târgoviște

Universitatea „Valahia” din Târgoviște a primit vizita unei delegații din orașul Castellon de la Plana, Spania, condusă de primarul localității, Amparo Marco Gual. Oaspeții spanioli au fost întâmpinați în Campus de reprezentanți ai Consiliului de administrație și ai Senatului universitar.

Rectorul universității, conf. univ. dr. Călin Oros, a mulțumit oaspeților pentru vizită și a reamintit faptul că Universitatea “Valahia” are încheiate acorduri de colaborare cu Universitatea Jaume I din Castellon de la Plana privitoare la colaborarea instituțională și la mobilitățile Erasmus. Doamna primar Amparo Marco Gual a multumțit pentru primirea călduroasă, a amintit faptul că este profesor la universitatea valenciană și a susținut că relațiile dintre cele două universități ar trebui să fie intensificate.

Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, absolvent al Universitații „Valahia”, a prezentat rolul deosebit de important pe care îl are instituția de învățământ dâmbovițeană în cadrul comunității locale. La finalul discuțiilor, rectorul Călin Oros a adresat o invitație colegilor de la universitatea spaniolă de a vizita „Valahia” în septembrie, cu ocazia sărbătorii orașului Târgoviște.

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

UA-109162589-1