July 20, 2018
News Ticker

Inițiativa România! 27 de organizații civice și politice, reuniune la Sibiu

27 de organizații civice și politice s-au întâlnit la Sibiu. Statul de drept, justiția și alegerile din 2019-2020, printre priorități
Peste 120 de reprezentanți ai 23 dintre cele mai importante și cunoscute grupuri civice din țară, majoritatea născute în timpul protestelor care au urmat tragediei din Colectiv și adoptării OUG 13, s-au întâlnit în weekendul 13-15 aprilie 2018 la Sibiu.
Sâmbătă, 14 aprilie, au participat la eveniment și reprezentanți ai Partidului Oamenilor Liberi, ai Partidului Național Liberal, ai Platformei România 100 și ai Uniunii Salvați România.
Întâlnirea a fost organizată de mișcarea civică Inițiativa România, cu sprijinul Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate, și continuă proiectul Contract România, început la finalul lunii mai 2017, de a forma o rețea națională de grupuri civice deschisă tuturor comunităților organizate formal sau informal care susțin public și neechivoc libertățile și drepturile individuale, domnia legii, independența justiției și orientarea euroatlantică a României. Rețeaua civică națională Contract România este formată în acest moment din 20 de organizații membre, 3 organizații în procedură de aderare și 4 grupuri partenere.
1. Pentru a da un semnal explicit al necesității unității tuturor organizațiilor civice care cred în și acționează neechivoc pentru libertate și democrație, drepturi și libertăți individuale, stat de drept și anticorupție, solidaritate și toleranță, respect și încredere, integritate și transparență;
2. Pentru a consolida acțiunea noastră comună în fața unei puteri politice care amenință în mod direct statul de drept, independența justiției, orientarea euroatlantică a României și viitorul ei democratic și care a infestat discursul public prin manipulare, dezinformare, minciună și propagandă antioccidentală și antiliberală;
3. Pentru a pune bazele unui plan comun de acțiune civică în vederea ciclurilor electorale 2019-2020, inclusiv privind deschiderea competiției politice sau creșterea participării la vot;
4. Pentru a da partidelor democratice de opoziție un exemplu și un semnal de unitate și responsabilitate în fața pericolului autocrației și al corupției instituționalizate, precum și pentru a ne exprima disponibilitatea la dialog și colaborare cu acestea pe coordonatele unei viziuni comune privind viitorul României, schițate colaborativ.
La întâlnire au participat reprezentanți ai:
1. #activ AG Pitești
2. Acțiunea Civică Galați
3. Aradul Civic
4. Brașovul Civic
5. Corupția Ucide
6. Curățăm Galațiul
7. EuroAleg 2.0.
8. Evident Deva
9. Geeks for Democracy
10. Inițiativa Craiova
11. Inițiativa România
12. Inițiativa Timișoara
13. Institutul pentru Politici Publice
14. Mureșul Civic
15. Oradea Civică
16. Rădăuțiul Civic
17. Reactiv Brașov
18. Rezist Alba Iulia
19. #Rezist Milano
20. #Rezistența
21. Umbrela Anticorupție Cluj
22. Vă Vedem din Sibiu
23. VedemJust
Se construiește rețeaua națională civică Contract România:
1. Pentru a le oferi oamenilor liberi cu spirit civic un cadru de colaborare și acțiune comună la nivel național și pentru a consolida acțiunea locală a grupurilor civice membre;
2. Pentru a oferi pe termen mediu și lung o sumă de răspunsuri la nevoile civice ale comunităților (de exemplu: apărarea luptei împotriva corupției, reforma legislației electorale, susținerea inițiativelor cetățenești, creșterea transparenței și a participării la decizia publică locală, propuneri de politici publice);
3. Pentru a putea reacționa coerent și consistent, la nivel național, de fiecare dată când au loc derapaje ale puterii centrale sau locale.

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1