September 26, 2018
News Ticker

Poliția Dâmbovița! Alcoolul, incompatibil cu activitatea de șofat


Pe raza localității Corbii Mari s-a produs un accident de circulație, soldat cu rănirea ușoară a unei persoane.

În urma cercetării la fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat, aflat în stare de ebrietate, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Din impact a rezultat rănirea ușoară a unui pasager din autoturism.

Fiind testat cu aparatul etilotest, conducătorul auto a prezentat o alcoolemie de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, alți doi șoferi, aflați sub influența băuturilor alcoolice, au fost implicați în evenimente rutiere, soldate cu pagube materiale.

Totodată, alți doi bărbați au fost depistați de polițiști în timp ce conduceau autoturisme, deși consumaseră alcool.

În urma testării cu aparatul etilotest, cei în cauză au prezentat alcoolemii cu valori de 0,43 și 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe numele bărbaților, polițiștii au întocmit dosare penale, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluție legală prin unitatea de parchet competentă.

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.