July 21, 2018
News Ticker

Deputatul PSD, Oana Vlăducă, interpelare adresată Ministrului Transporturilor, Lucian Șova

Cu ocazia vizitei de lucru pe care ați avut-o în județul Dâmbovița în luna martie, v-au fost semnalate mai multe proiecte care au nevoie de intervenție prioritară din partea ministerului pe care îl coordonați. Unul dintre aceste obiective se referă la podul râul Dâmbovița, pe DN 72, comuna Ulmi, satul Viișoara.

În anul 2016 au fost recepționate lucrările de punere în siguranță a infrastructurii podului, respectiv a pilonilor acestuia, care au fost consolidate, însă apărările de maluri, amonte și aval, executate parțial, trebuie completate pe sectoare în continuare. Există riscul, în cazul unor debite excepționale ale râului Dâmbovița, ca viiturile să afecteze apărările de maluri deja executate.

Cunosc faptul că, din corespondența Consiliului Județean Dâmbovița cu Ministerul Transporturilor, s-a comunicat că lucrările de consolidare programate în urgența a II-a au fost aprobate prin Hotărâre de Guvern la nivelul indicatorilor economici, urmând ca în anul 2018 să fie inițiate procedurile legale de proiectare și execuție pentru restul de executat.

Față de cele prezentate, vă rog, domnule ministru, să dispuneți urgentarea măsurilor și formalităților pentru implementarea și finalizarea obiectivului.

DEPUTAT OANA –SILVIA VLĂDUCĂ

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1