October 19, 2018
News Ticker

Consiliul Județean Dâmbovița! Lansarea Proiectului Administrație Publică Eficientă prin Sistem de Management al Calității


La sala de conferințe a Complexului Hotelier Nova din Târgoviște s-a desfășurat conferința organizată cu prilejul lansării Proiectului „APT_SMC – Administrație Publică eficienTă prin Sistem de Management al Calității”, finanțat prin Fondul Social European, Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014 – 2020, Axa prioritară 2, Administrație publică și sistem judiciar accesibile şi transparente, Sprijinirea autorităţilor și instituţiilor publice locale, atât din regiunile mai dezvoltate, cât și din regiunile mai puțin dezvoltate, pentru a introduce managementul calității în concordanţă cu Planul de acțiuni pentru implementarea etapizată a managementului calității în autorități și instituții publice 2016 – 2020, Obiectivul Specific 2.1: Introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanță cu Strategia pentru Consolidarea Administrației Publice (SCAP).

Valoarea totală a proiectului: 621.847,30 lei. Cofinanțarea din partea Consiliului Județean Dâmbovița: 12.437,35 lei.

Durata de implementare a proiectului: 16 luni de la data semnării contractului de finanțare.

La conferință, din partea Consiliului Județean Dâmbovița, au participat: Daniel Comănescu, Președinte, Luciana Cristea, Vicepreședinte, Ivan Vasile Ivanoff, Secretarul Județului, Florin Gilia, director executiv – Direcția Programe Europene, Mădălina Breazu, șef serviciu – Direcția Programe Europene, reprezentanți din partea echipei de implementare a proiectului, alți reprezentanți.

Daniel Comănescu, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița: „Proiectul face posibilă și chiar necesară implementarea unor sisteme integrate de management al calității și performanței, în vederea optimizării proceselor decizionale și de sprijin a clienților, susținut de dezvoltarea abilităților personalului de la nivelul solicitantului.

Iată un argument de strictă actualitate în domeniul administrației publice locale, prin care se urmărește implementarea unui Sistem de Management al Calității certificat conform Standardului Internațional ISO 9001:2015.

Obiectivul propus este în concordanță cu obiectivele axei prioritare 2 din POCA, în care autoritățile și instituțiile publice locale sunt sprijinite în vederea dezvoltării și implementării unui sistem de management performant prin intermediul obiectivului specific 2.1 „Introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanță cu SCAP”.

În contextul în care societatea românească se află într-un proces continuu de adaptare și dezvoltare la standardele Uniunii Europene, considerăm că acest proiect este o necesitate și nu se poate face abstracție de necesitățile de la nivelul administrațiilor publice locale, care se situează cel mai aproape de nevoile cetățeanului.”

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.