April 19, 2024
News Ticker

Continuă vizitele de lucru! Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Daniel Comănescu, întâlniri cu primarii

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Daniel Comănescu, a continuat seria întâlnirilor cu primarii dâmboviţeni, pentru a afla cu ce probleme se confruntă comunităţile locale.

Însoţit de Mihai Puşcaşiu, expert cabinet preşedinte şi de Vasile Dinu, directorul general al Direcţiei Generale Infrastructură Locală, preşedintele CJD s-a întâlnit cu edilii localităţilor Doiceşti, Aninoasa, Răzvad, Gura Ocniţei şi Ocniţa.

Pe agenda întâlnirilor de astăzi s-a regăsit şi stadiul lucrărilor desfăşurate în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) II. În ceea ce priveşte dificultăţile cu care se confruntă edilii în implementarea proiectelor finanţate în cadrul PNDL II se numără perioada lungă pe care o presupune procedura achiziţiilor publice dar şi contestaţiile frecvente la lucrările în execuţie.

De asemenea, s-a analizat şi stadiul asocierilor Consiliului Judeţean Dâmboviţa cu UAT-urile, existând şi solicitări ale edililor pentru sprijinirea realizării de noi proiecte. Este şi cazul propunerii de asociere în vederea  reabilitării Centrului Civic al comunei Răzvad, de-a lungul DJ 720.

Seria vizitelor de lucru va continua, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Daniel Comănescu, urmând să se întâlnească şi cu restul reprezentanţilor administraţiei publice locale din judeţ.

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1