September 18, 2018
News Ticker

Deputatul PSD, Oana Vlăducă, (re) interpelare adresată Ministrului Comunicațiilor și Societății Information


În urmă cu 5 luni de zile, am adresat predecesorilor dumneavoastră o întrebare referitare la nevoia acută de finanțare a lucrărilor de consolidare și reabilitare a clădirii Oficiului de Poștă Târgoviște 3, situat pe strada Gării, nr. 3, în imediata vecinătate a Gării de Sud a municipiului. Imobilul a fost grav avariat în urma unei explozii provocate de scurgeri de gaze în urmă cu 17 ani.

Investiția este imperios necesară, clădirea fiind într-un proces de continuă degradare și prezentând risc major de provocare a altor accidente. Mai mult, se află în vecinătatea Gării Târgoviște, afectând imaginea fostei Cetăți de Scaun, oraș turistic.

Răspunsul pe care l-am primit în luna noiembrie a anului trecut subliniază că „obiectivul va fi cuprins în Planul de Investiții aferent anului 2018, ocazie cu care se vor demara procedurile pentru obținerea avizelor și autorizației de construire și demararea lucrărilor de execuție”.

Față de cele de mai sus, revin asupra subiectului și vă rog să-mi transmiteți care este situația actuală a proiectului.

Solicit răspuns scris.

DEPUTAT 

OANA- SILVIA  VLĂDUCĂ

 

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.