February 17, 2018

Poliția Dâmbovița! Razie a polițiștilor de la Rutieră

Polițiștii de la rutieră, sprijiniți de efective de la ordine publică, au organizat o razie în municipiul Târgoviște și pe principalele drumuri naționale și județene, pentru depistarea și sancționarea participanților la trafic care nu respectă regulile de circulație.

În urma activităților din teren, polițiștii au constatat 7 infracțiuni și au aplicat 799 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 341.710 lei.

Din totalul amenzilor, 122 au fost pentru viteză excesivă, 75 pentru neportul centurii de siguranță, 15 pentru utilizarea neregulamentară a telefonului mobil, 39 pentru lipsa documentelor prevăzute de lege și 17 pentru defecțiuni tehnice.

Pentru abaterile comise de bicicliști au fost aplicate 68 de sancțiuni contravenționale, iar pentru indisciplina pietonală, 26.

De asemenea, au fost aplicate 61 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 privind ordinea și liniștea publică și 8 la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.

Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 19 permise de conducere, din care 3 pentru depășiri neregulamentare, 7 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor și vehiculelor și 1 pentru consum de alcool.

Totodată, au fost retrase 22 de certificate de înmatriculare.

Doi bărbați au fost sancționați contravențional, în conformitate cu prevederile Legii 171/2010, după ce au fost depistați în timp ce transportau ilegal, cu atelaje hipo, material lemnos.

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

UA-109162589-1